0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPNL şi USR cer retragerea Rovanei Plumb de pe lista comisarilor europeni

PNL şi USR cer retragerea Rovanei Plumb de pe lista comisarilor europeni

PNL şi USR cer premierului Viorica Dăncilă retragerea Rovanei Plumb de pe lista comisarilor europeni. Ambele partide au anunţat astăzi ca nu sunt de acord ca Rovana Plumb să reprezinte România la Bruxelles.

Ludovic Orban, preşedintele PNL o somează pe Viorica Dăncilă să o retragă pe Rovana Plumb „pentru a nu face România de ruşine”.

Premierul Vasilica Viorica Dăncilă se află în ceasul al 12-lea! Încă mai poate retrage propunerea de comisar european în persoana Rovanei Plumb, astfel încât să nu facă România de ruşine în Parlamentul European. Somez actualul prim-ministru să facă o altă propunere pentru această poziţie, care să respecte criteriile de integritate şi profesionalism agreate la nivel european, în condiţiile în care actuala nominalizare are toate şansele să fie respinsă în Parlamentul European, a declarat Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă

PNL şi USR împotriva propunerilor lui Dăncilă

Nici partidul USR PLUS nu este de acord cu propunerea premierului, astfel cerând şi ei ca Viorica Dăncilă să o retragă din funcţia de comisar european.

Guvernul României, condus de Viorica Dăncilă, a ignorat mesajele politice clare transmise de partenerii europeni printre care și grupul Renew Europe (a treia forță politică în PE) iar candidatura Rovanei Plumb riscă să fie respinsă la votul din comisiile Parlamentului european. Abia acest lucru va fi dăunător României, nu criticile întemeiate prin care s-au exprimat îngrijorări cu privire la integritatea și competența candidatei propuse de Guvernul României. Atenționăm Guvernul PSD că prin insistența de a o susține pe Rovana Plumb își bate joc de această demnitate publică europeană și, dacă nu o retrage rapid pe Plumb, se va face de râs și va fi forțat să vină cu o altă nominalizare după respingerea ei în Parlament, a transmis Alianța într-un comunicat de presă.

Tot cei din partidul USR PLUS justifică de ce Rovana Plumb nu este făcută pentru această funcţie şi că activitatea ei din ultimii ani a fost împotriva valorilor Uniunii Europene.

De asemenea, Rovana Plumb a avut în ultimii ani declarații împotriva valorilor Uniunii Europene și anti justiție și l-a sprijinit constant pe Liviu Dragnea, condamnat pentru corupție, din funcțiile publice pe care le-au ocupat. Rovana Plumb a fost cercetată în dosarul prin care insula Belina și brațul Pavel au fost transferate de la Apele Române la Consiliul județean Teleorman iar apoi concesionate către Tel Drum. Parlamentul s-a opus în toamna lui 2017, când ancheta era abia la început, ridicării imunității pentru începerea urmăririi penale a Rovanei Plumb, acuzată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, din poziția de ministru al Mediului, se mai arată în comunicatul Alianței.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS