6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Alegători transportați la secție cu mașina primăriei?

Olt: Alegători transportați la secție cu mașina primăriei?

Polițiștii au verificat o sesizare venită din partea unui reprezentant al PNL conform căreia un funcționar al Primăriei Dobrun transportă la secția de votare, cu mașina primăriei, anumiți alegători.

Sesizarea a fost făcută de Costel Moraru, președintele PNL Dobrun, care spune că șoferul microbuzului școlar, aflat de data aceasta la volanul unui autoturism aparținând primăriei, aduce la secția de vot din Roșieni alegătorii. Moraru a anunțat șeful de post din comună, care și-a anunțat la rândul său colegii.

Moraru a declarat că a fost solicitat să facă o declarație și că va depune și fotografii drept probe ale celor sesizate. Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat, în schimb, că cele sesizate au fost verificate, dar că nu se confirmă.

Ce spune primarul

Primarul comunei, Aurel Bondrescu, spune că funcționarul acuzat de servicii de taxi electoral ar avea cu totul alte îndatoriri. S-ar afla în preajma secției de votare pentru a sprijini comisia în momentul în care se va pleca cu urna mobilă.

„Mașina instituției e pusă la dispoziție acolo pentru transportul urnei, este vorba să se ducă cu poliția, nu transportă pe nimeni mașina instituției. Or fi apărut fotografii, or fi fost… Dac-or fi apărut cetățeni pe drum, eu știu?! (…) O fi vreo cunoștință-două care i-or fi făcut cu mâna, asta altceva. Vă închipuiți că este mașina instituției și nu se ocupă de transpor, dar dacă e cetățean din sat și i-ro fi ieșit în cale, e altceva. Cred că mai bătrâni, așa, care nu prea pot să meargă“, a declarat edilul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS