Dezbaterea anunțată de Klaus Iohannis, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, începe la ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, fiind organizată de SNSPA. Șeful statului, candidat PNL pentru un al doilea mandat, va răspunde întrebărilor a nouă jurnaliști și formatori de opinie.
Klaus Iohannis prezintă formatul dezbaterii și un scurt bilanț al mandatului său
- Nu există teme aranjate
- Am venit în această poziție acum cinci ani și am spus că vreau să fiu președintele României care face altfel de politică, să generez soluții, abordări comune, echitabile agreate cu toți partenerii instituționali, pentru a atinge câteva obiective naționale foarte importante, dar am întâlnit un PSD extrem de ostil, care a aruncat România în haos pentru a salva câțiva penali
- PSD a dorit să distrugă nu doar statul de drept, ci și marile sisteme, și a făcut-o într-un fel foarte perfid, și-a înșurubat neamurile în toate sistemele publice
- M-am opus acestor demersuri, încercărilor PSD-iste de a acapara întreg statul român, folosind instrumentele oferite de constituție, și de multe ori surprinzător pentru ei am avut succes
- Dar mandatul meu nu s-a rezumat doar la atât
- Am avut câteva realizări care vor influența semnificativ parcursul României pentru ani și ani
- Am avut acel summit european de la Sibiu, la care au participat toți liderii europeni relevanți în care am creionat parcursul UE pentru următorul mandat de 5 ani
- Am avut un mandat care a început ca un mandat de construcție, așa l-am gândit, dar pe parcurs am ajuns de multe ori să am un mandat care trebuia să mențină România în marile coordonate dorite de români
- Am reușit în acest fel să mă opun PSD suficient de mult pentru a menține România pe traiectoria europeană, în spațiul valorilor europene și transatlantice
- Am reușit să salvez imaginea României, să contracarez efectele toxice în exterior
- Timp de 30 de ani PSD a inhibat dezvoltarea României și acum lucrurile trebuie să se schimbe fundamental
- PSD trebuie înlăturat din decizia statului, în mod democratic, prin vot. E singurul mod democratic prin care un partid care a dăunat e trimis în opoziție