9 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPredoiu explică de ce amână o decizie legată de Secția specială

Predoiu explică de ce amână o decizie legată de Secția specială

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, spune că legea recursului compensatoriu trebuie înlocuită, însă reticenţa sa a fost legată de o ordonanţă de urgenţă, precizând că modificarea se va face prin asumarea răspunderii, așa cum a anunţat premierul Ludovic Orban.

Predoiu explică, de asemenea, și de ce amână până anul viitor o decizie legată de controversata lege de anchetare a magistraților.

„Am spus că această lege trebuie înlocuită, reticenţa mea a fost legată de ordonanţă de urgenţă, se face, iată, prin asumare de răspundere şi am mai adăugat că ea trebuie însoţită de un pachet de măsuri, pachet de măsuri care va fi aprobat şi de către Guvern. De altfel, parte din aceste măsuri au fost aprobate săptămâna trecută printr-un memorandum prin care guvernul s-a angajat să finanţeze posturi suplimentare de 600 de locuri în sistemul de probaţiune. Urmează şi alte investiţii în sistemul penitenciar astfel încât să îmbunătăţim rapid condiţiile de detenţie şi să eliminăm acest subiect de pe agendă prin rezolvarea lui”, a declarat Predoiu, într-o intervenţie la Digi24.

Potrivit acestuia, propunerea legislativă a PSD de abrogare a recursului compensatoriu prin vot în Parlament „nici nu încurcă, nici nu ajută”.

„Este o reacţie a PSD-ului, pus în defensivă, care de bunăvoie n-a procedat la astfel de măsuri timp de aproape doi ani de zile, timp în care parlamentarii PNL, şi ai USR şi ai altor partide, PMP au solicitat sistematic abrogarea sau modificarea parţială a acestei legi. Iată că astăzi mai mult de nevoie cred că PSD-ul în discursul public şi-a schimbat poziţia. Noi ne vedem de drumul nostru, deciziile au fost corecte, se vor aplica etapizat, aşa cum se prevede şi în programul de guvernare şi până la capăt va vedea lumea că ceea ce s-a promis se va face. Nu ne încurcă, nici nu ne ajută, noi ne vedem de drumul nostru şi dacă în acest drum alţii se vor plia sau se vor da la o parte, cu atât mai bine, dar PNL îşi va duce la îndeplinire aceste măsuri”, a afirmat Predoiu.

Predoiu a susținut că acum nu poate fi luată o decizie cu privire la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

„Cea de-a doua măsură foarte importantă, legată de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, am spus că nu poate fi luată în acest moment, deci în luna decembrie, pentru că este în curs un proces de consultare a magistraţilor în sistemul judiciar pe care l-a iniţiat Ministerul Justiţiei şi, pe de-o parte, nu avem formal un punct de vedere, un aviz al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că încă nici n-am trimis acolo un proiect. (…) Faptul că vom intra să ‘operăm’ asupra secţiei speciale prin acte normative, evident, nu e niciun dubiu. E în programul de guvernare al PNL, a fost reafirmat de către mine la audierile de la Parlament, în urma cărora de altfel am obţinut votul în comisiile reunite ale Parlamentului, numai că vrem s-o facem ca la carte”, a spus Predoiu.

Întrebat dacă va exista o asumare a răspunderii și pentru Secția specială, Cătălin Predoiu a declarat că este o decizie care se ia la nivel de premier și de foruri de conducere în PNL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS