4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaTurcan: Pregătim o Lege a pensiilor care să introducă sistemul contributivităţii

Turcan: Pregătim o Lege a pensiilor care să introducă sistemul contributivităţii

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că Guvernul pregăteşte o Lege a pensiilor care să introducă sistemul contributivităţii, informeaza Mediafax. Insă Legea în vigoare va fi respectată, astfel că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2020.

Raluca Turcan: „Pregătim o Lege a pensiilor care să introducă sistemul contributivităţii”

Ce spune vicepremierul despre deficitul bugetar pentru 2020. „Vreau să menţin un angajament ferm, anume că drepturile câştigate şi legislaţia se aplică. Din perspectiva pensiilor, noi dorim să eliminăm pensiile speciale. Dar cu anumite excepţii ale magistraţilor, care beneficiază de o decizie a CCR şi a militarilor. O să ajungem ca pensiile să fie calculate pe bază de contributivitate.

Noi mergem cu actuala Lege a pensiilor în aplicare cu creşterea pensiilor de la 1 ianuarie, cu creşterea salariului minim. Si pe măsură ce avansăm pregătim o lege a pensiilor care să introducă pentru toate pensiile din România sistemul contributivităţii. Si dacă, la un anumit moment legea nouă cu legea în vigoare se întâlnesc, avantajele câştigate nu se diminuează, însă se elimină inechităţile din sistemul de pensii”, a spus Raluca Turcan, la Digi24.

Preşedintele vorbeste despre o noua lege a pensiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că o nouă Lege a pensiilor ar fi necesară, deoarece mulţi pensionari şi şefi de instituţii publice au semnalat inechităţi în legea actuală. Şeful statului susţine că Guvernul Orban va face o analiză în acest sens. Actuala Lege a pensiilor a fost promulgată în iulie 2019. Prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 şi încheind cu 1 septembrie 2021.

„Tintim un deficit de 3,5% pentru anul viitor”

Raluca Turcan a mai spus: „Noi ţintim un deficit de 3,5% pentru anul viitor. Vom prezenta situaţia Comisiei Europene”.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că deficitul bugetar pentru anul 2020 va fi de 3,5%. Guvernul va prezenta situaţia Comisiei Europene şi se va angaja să respecte deficitul cu măsuri responsabile.

„Evident că avem constrngerea bugetară de 3%. Dar orice partener, dacă vede în tine un colaborator onest, profesionist şi determinat să facă lucrurile bine, are deschiderea să îţi accepte o reaşezare a planului. În momentul când noi am ajuns la guvernare deficitul era gata depăşit. Era 3%, în condiţiile în care el trebuia să fie 2.79%. La Comisia Europeană prezentăm situaţia şi spunem că noi ţintim un deficit de 3,5% pentru anul viitor”, a spus Raluca Turcan, la Digi24.

Vicepremierul a adăugat că Guvernul va respecta acest deficit „cu nişte măsuri extrem de responsabile”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS