Abu Mahdi al-Muhandis, ucis și el în raidul american de vineri, era considerat omul Iranului la Bagdad și inamicul numărul unu din Irak pentru Statele Unite, de decenii, scrie AFP.
Acesta a murit alături de bunul său prieten Qassem Soleimani, al cărui prim-locotenent pentru Irak a fost timp de decenii.
Pe numele său real Jamal Jaafar Ibrahimi, numărul doi în Hashd al-Shaabi, coaliție paramilitară majoritară pro-Iran, era cunoscut ca al-Muhandis, inginerul, în arabă.
Ultima oară a fost văzut în public marți. Atunci făcea parte dintr-un cortegiu funerar pentru cei 25 de combatanți pro-Iran uciși de aviația americană. Acest cortegiu este cel care a participat la atacarea ambasadei americane.
„Niciun echivalent”
Cunoscut pentru pozițiile anti-americane virulente dinainte de ocupația armată care a urmat invaziei Irakului în 2003, Abu Mahdi al-Muhandis „este exemplul perfect al manierei în care Iranul a țesut rețeaua sa de locotenenți în Irak”, a explicat pentru AFP Phillip Smyth, specialist în grupările șiite armate.
„El este legat de toate rețelele principale ale Iranului în Irak. Nu are niciun echivalent, este încarnarea perfectă” a acestor legături țesute de-a lungul deceniilor, arată acest expert.
„Inamicul numărul 1”
Pentru specialistul Michael Knights, este „dușmanul inveterat numărul 1 al Statelor Unite”, mai mult chiar decât toate celelalte facțiuni pro-Iran din Irak.
Adevăratul lider operațional al Hashd – chiar dacă oficial era numărul 2 – a lucrat asiduu pentru a face din această organizație una care să nu fie niciodată în totalitate sub controlul premierului sau sub comanda forțelor regulate, arată acest expert.
Și-a atras atât loialitatea combatanților Hashd dar și venituri substanțiale. În opinia lui Knights, Abu Mahdi al-Muhandis era „sistemul nervos central” al Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului.
Dar, în ciuda importanței sale, era foarte tăcut. În timpul verii, însă, a ieșit din această tăcere pentru a acuza Statele Unite și Israelul că se află în spatele unor misterioase lovituri aeriene care au vizat mai multe baze ale Hashd.
Dificil acum de imaginat cine îl va înlocui, spune Smyth. Deoarece va fi greu de găsit un om cu o astfel de proximitate ideologică și personală cu Iranul.
Citeşte continuarea pe hotnews.