Președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel s-au întâlnit astăzi la Moscova. Aceştia au discutat despre actuala criză din Orientul Mijlociu.
Convorbirile dintre Merkel şi Putin, care au loc la Kremlin, au fost cu privire la situaţia din Iran, dar şi pe conflictele din Libia şi Siria.
Germania şi Rusia au multe interese comune, a declarat Angela Merkel la sosirea Rusia, spunând că „a discuta cu cineva este mai bine decât a discuta despre cineva’”.
Problema Ucrainei, va fi principalul punct al agendei întâlnirii cvadripartite Merkel-Putin-Macron-Zelenski ce va avea loc în primăvară la Berlin.
Angela Merkel şi Vladimir Putin s-au întâlnit în decembrie la Paris într-o nouă încercare de încetare a focului din estul Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia şi-a exprimat sprijinul pentru un plan de pace în Libia elaborat de Germania.
Cea mai recentă vizită a cancelarului Angela Merkel în Rusia avusese loc în 2018.