0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInformatizarea ANAF și a Ministerului Finanțelor, proiecte de importanță națională

Informatizarea ANAF și a Ministerului Finanțelor, proiecte de importanță națională

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu va solicita CSAT să declare informatizarea ANAF și a Ministerului Finanțelor proiecte de importanță națională. Asta pentru a putea fi realizate prin încredințare directă, cât mai repede.


Ministrul susţine că este o problemă de securitate națională faptul că sistemul informatic de la ANAF nu funcționează, notează Hotnews.
Astfel, Cîțu a spus că pentru proiect se va face o cercetare de piață în urma căreia va fi aleasă firma sau firmele care se vor ocupa de informatizare.

„Procedura e mult mai rapidă, nu se încredințează primei firme venite. Costul nu pot să îl spun, dar veniturile pe care sperăm să le încasăm, dacă ne uităm în alte țări după informatizarea Autorității Fiscale, vorbim de zeci de miliarde de lei. Deci costul va fi nesemnificativ, comparativ. Banii au fost acolo tot timpul de la buget pentru informatizare și s-au cumpărat servere care stau pe holuri de trei ani de zile. Și de la Banca Mondială. Acolo au fost bani de la Banca Mondială și 30 de milioane de la buget”, a spus ministrul.

Cîțu a precizat că firmele au fost obligate să cumpere casele de marcat fiscale, care să comunice cu Fiscul, fiind aplicate și amenzi, dar că statul nu a făcut nimic pentru informatizare.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS