6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaCirc la audierea Violetei Alexandru în Parlament: Răspundeți cu da sau nu

Circ la audierea Violetei Alexandru în Parlament: Răspundeți cu da sau nu

Audierea în Parlament a Violetei Alexandru, propusă pentru un nou mandat de ministru al Muncii în Guvernul Orban II, s-a transformat într-un circ care i-a avut protagoniști pe reprezentanții PSD în comisia parlamentară și pe cei ai PNL, care au fost chiar invitați la un moment dat să părăsească sala dacă nu încetează, scrie Hotnews. Fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu a somat-o pe Violeta Alexandru să spună dacă Guvernul PNL va majora pensiile cu 40%, iar Alexandru i-a răspuns că „intoxică lumea”.

Dispută cu Olguța Vasilescu
Violeta Alexandru a avut o dispută și cu fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu, care a somat-o să spună dacă Guvernul PNL va majora pensiile cu 40%.
Redăm dialogul dintre Violeta Alexandru şi Olguţa Vasilescu:

  • Olguţa Vasilescu: „Deci textual, dacă puteţi să ne spuneţi, veţi creşte cu 40% punctul de pensie de la 1 septembrie? Nu că vom respecta legea în vigoare, ci strict dacă cu 40%
  • Violeta Alexandru: Nu am cum să vă răspund ‘Da!’, doamnă, că nu suntem la un concurs în care eu trebuie să răspund ca la televizor la întrebare cu răspuns închis. Răspund că sunt ministrul Muncii şi rolul meu este să aplic legea. Această lege în vigoare este cea pe care o am pe masă.
  • Ceea ce mi s-a solicitat în acest mandat este să aplic legea, ceea ce voi şi face. În mod evident, în Cabinet, la Ministerul Finanţelor, premierul, ceilalţi colegi, urmăresc modul în care se încasează veniturile la Buget, urmăresc care este fluxul economiei şi ceea ce se întâmplă în viaţa reală, dar nu am nici un semnal.
  • Și vă rog să nu mai manipulaţi: în momentul în care simt nevoia să spun ceva, o spun, cu subiect şi predicat. Aceasta este intenţia, faptul că perpetuaţi această stare de tensiune continuă – ‘se lucrează ceva la Muncă, n-au de gând să vă dea!’, nu faceţi decât să creaţi panică în populaţie. Nu am altceva de spus decât că voi respecta legea, şi acest lucru v-o spune ministrul Muncii, care are datoria să respecte legea aşa cum este ea în vigoare.
  • Olguţa Vasilescu: Vă rog să vă calmaţi, să nu ridicaţi tonul, sunteţi la o comisie parlamentară. Răspundeţi cu da sau nu la ce v-am întrebat.
  • Violeta Alexandru: Sunt foarte calmă, dar nu amestecaţi lucrurile
  • (…) Sunt chemată să respect legea, nu fac nici interpretări, nici nu insinuez, nici nu dau să se înţeleagă, vă spun că sunt chemată să respect legea, ceea ce voi şi face. Intoxicaţi oamenii cu ştiri şi cu lucruri care le creează panică”.

După încheierea audierilor parlamentare, ministrul desemnat al Muncii a catalogat drept un non-subiect discuţia despre posibilitatea ca pensiile să nu fie majorate cu 40% la 1 septembrie.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS