5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDecizie definitivă: Procesul fostului trezorier al PSD Mircea Drăghici poate începe

Decizie definitivă: Procesul fostului trezorier al PSD Mircea Drăghici poate începe

Instanța supremă a respins, miercuri, contestațiile formulate de PSD și de fostul trezorier al social-democraților, Mircea Drăghici, trimis în judecată de procurorii DNA pentru că și-ar fi însușit banii de subvenții pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, scrie Hotnews.ro. Astfel, procesul fostului trezorier al PSD, deputat aflat la al treilea mandat, poate începe.

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestațiile formulate de Mircea Drăghici și de PSD au fost respinse ca nefondate: „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe şi persoana vătămată Partidul Social Democrat împotriva încheierii nr. 315 din data de 13 septembrie 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală (…). Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”.

Decizia ICCJ este definitivă.

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici este inculpat de către DNA în dosarul de delapidare în care a fost pus sub urmărire penală după ce şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD de către Autoritatea Electorală Permanentă.
DNA a anunțat în vara lui 2019 că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Drăghici pentru delapidare (două infracțiuni) și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate.

De ce este acuzat Drăghici

Procurorii îl acuză pe Drăghici că în 2 aprilie, în calitate de trezorier al PSD, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând partidului, şi-ar fi însuşit suma de 380.000 de euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil. Procurorii spun că acel contract de închiriere a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 1 martie 2018 până la 1 martie 2029, valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro, ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 de euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranşe de cel puţin 19.000 de euro pe lună, timp de 18 luni.

Deputat de Argeş la al treilea mandat

Mircea Drăghici a fost trimis în judecată, iar în septembrie 2019 instanța supremă a dispus începerea judecării pe fond în acest dosar, decizia fiind contestată de către Mircea Drăghici.
Mircea Drăghici este la al treilea mandat de deputat de Argeș, ales pe listele PSD. În 11 februarie, Drăghici a anunțat că demisionează din PSD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS