7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPSD, atac la PNL: Au dus economia în șanț și acum fug de guvernare

PSD, atac la PNL: Au dus economia în șanț și acum fug de guvernare

Social-democrații afirmă sâmbătă, pe pagina de Facebook a PSD, că liberalii au declanșat, în mod premeditat, o criză politică. Ei mai spun că PNL a dus economia țării „în șanț”, iar acum fug de guvernare și vor să paseze altcuiva vina.

„Au declanșat în mod premeditat criza politică. Au încălcat în mod repetat atât legile țării cât și toate recomandările forurilor internaționale. Au luat măsuri doar pentru clientela politică. Au dus economia țării în șant! Acum fug de guvernare și încearcă să paseze vina! anticipate = austeritate!”, arată postarea de pe pagina de Facebook a PSD, citată de Mediafax.

Reacția vine după ce vicepremierul Raluca Turcan a acuzat PSD că blochează în Parlament toate măsurile luate de PNL pentru ca România să revină pe drumul cel bun.

De exemplu, PNL a înghețat salariile demnitarilor pentru că a apreciat că acestea sunt suficient de mari, mai ales raportat la nivelul de trai din România. Numai că PSD, în Senat, a votat împotriva acestei măsuri. Pesediștii sunt interesați doar de buzunarul lor și atât.

„PNL a eliminat inclusiv suprataxa care a condus la creșterea facturilor la încăzire, la gaze naturale și la energie electrică pentru toți românii, numai că, din nou, majoritatea toxică PSD din Parlament a votat împotriva eliminării. PNL a eliminat și taxele prin care erau majorate tarifele din comunicații, ceea ce a condus la momentul respectiv la o creștere a facturilor la telefonie, numai că tot în Parlament, PSD a intervenit și a eliminat această prevedere”, a scris Raluca Turcan, sâmbătă, pe Facebook.

Ea a reamintit că tot Executivul liberal a eliminat și detașările pe salarii imense din privat în zona publică, fără concurs, însă „și aici majoritatea toxică din Senat a votat pentru a se reveni la legea strâmbă de dinainte”.

Turcan mai spune că PSD blochează inclusiv OUG pe anticipate, o măsură care ar permite Diasporei să voteze timp de trei zile și ar duce la mărirea numărului de parlamentari pentru românii de peste hotare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS