-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalExplicațiile ministrului Sănătății pentru numărul record de noi cazuri de coronavirus

Explicațiile ministrului Sănătății pentru numărul record de noi cazuri de coronavirus

Ministrul Sănătații, Nelu Tătaru, consideră că numărul record de cazuri noi de coronavirus a apărut prin nerespectarea regulilor, în mare măsură, precum şi bagatelizarea bolii și instigarea la nerespectarea şi nerecunoaşterea unei pandemii şi a măsurilor de precauţie sunt explicațiile pentru creșterea mare a numărului de noi îmbolnăviri.

„Avem multe măsuri de relaxare, după cum aţi putut vedea de două zile, avem şi asimptomaticii acasă după 10 zile sau cei cu simptome uşoare (…). Nerespectarea regulilor, în mare măsură, precum şi acea bagatelizare a tot ce a fost, precum şi instigarea la nerespectarea şi nerecunoaşterea unei pandemii şi a măsurilor de precauţie”, a declarat joi ministrul Sănătății, comentând numărul record de noi cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore.


El a spus că această situația ne îndeamnă în continuare la precauție, dar „precauţia nu o poate avea doar sistemul medical sau corpul medical în sine, trebuie să o aibă şi populaţia”.

”Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri de relaxare, eu sper ca evoluţia să ne permită acest lucru. Fiecare caz este evaluat particular, fiecare anchetă evaluează cazurile în particular, fiecare locaţie este evaluată particulat, dacă vor fi nişte restricţii, vor fi strict punctuale şi locale”, a adăugat Tătaru.

Alte 460 noi cazuri de infectare cu coronavirus – record de îmbolnăviri în ultimele două luni – au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 25.286. Potrivit datelor raportate miercuri de Grupul de comunicare strategică, numărul deceselor a ajuns la 1.565, în ultima zi pierzându-și viața 10 pacienți. De la debutul pandemiei, s-au vindecat 17.906 de români.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS