0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalCe spune ministrul Sănătății despre redeschiderea restaurantelor

Ce spune ministrul Sănătății despre redeschiderea restaurantelor

Regulile pentru redeschiderea restaurantelor există din momentul redeschiderii teraselor, însă trebuie adaptate și, mai ales, respectate, a declarat luni ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. „Noi vrem să fie cât mai repede”, a răspuns Tătaru, întrebat dacă va fi posibilă redeschiderea restaurantelor începând cu 9 iulie.


Răspunsul ministrului Sănătății, întrebat, într-o conferință de presă, dacă restaurantele pot fi redeschise din 9 iulie:

  • „Orice nouă măsură de relaxare se ia în context epidemiologic prin evaluarea pandemiei la nivelul ţării noastre. Noi aveam în plan inclusiv la 1 iulie măsuri de relaxare, dar evoluţia pandemiei şi mobilizările de forţe atât populaţionale, cât şi ale noastre ca şi aparat medico-sanitar într-un context de evoluţie a numărului de cazuri de trei săptămâni ne-au făcut să amânăm aceste măsuri de relaxare.
  • Suntem într-un moment în care, încă începând de joi, am iniţiat un grup de lucru (…) pentru a cădea de acord asupra unor reguli pe care noi de altfel le-am şi stabilit odată cu deschiderea teraselor, numai că o parte dintre parteneri respectă mai puţin aceste reguli. Odată cu stabilirea regulilor, care din punctul nostru de vedere, al Institutului de Sănătate Publică există, trebuie doar adaptate la restaurante, mai este şi respectarea acestor reguli. În măsura în care zilele următoare vom avea o concluzie în acest grup tehnic de lucru vom aborda, tot în context epidemiologic al creşterii numărului de cazuri sau nu, şi momentul redeschiderii restaurantelor. Noi vrem să fie cât mai repede”.

Spaţiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli şi restricţii, în care, de exemplu, clienţilor le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanţa de 2 metri unii de alţii la mesele vecine, iar solniţele, meniurile şi olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate, conform proiectului de ordin care reglementează condiţiile de redeschidere, obţinut de Profit.ro.

Ordinul a fost redactat incluzând data de 9 iulie pentru redeschidere, care trebuie însă să primească şi ultimul accept din partea premierului Ludovic Orban. Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranţă este 15 iulie, potrivit Profit.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS