0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalAlina Bica, în fața instanței din Italia: Nu vreau să mă întorc în România

Alina Bica, în fața instanței din Italia: Nu vreau să mă întorc în România

Fosta şefă DIICOT Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare şi reţinută săptămâna trecută în Italia, a declarat în faţa instanţei că nu fuge, dar că nu vrea să se întoarcă în România şi că vrea să-şi execute condamnarea în Italia, potrivit  La Gazzetta del Mezzogiorno.

Nu fug, dar nu vreau să mă întorc în România, iar dacă sentinţa este confirmată, vă voi cere să o execut aici în Italia: în România există un singur penitenciar pentru femei şi mai mult de jumătate dintre deţinute au fost condamnate pe baza investigaţiilor efectuate de biroul meu. Sunt o persoană educată, cunosc legea şi nu pot merge la închisoare: trebuie să mă consult cu avocatul meu pentru a studia strategia de apărare”, ar fi spus Alina Bica judecătorilor, conform sursei citate.

Alina Bica a fost reținută vineri în Italia și va fi adusă în țară în perioadă următoare, anunța șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu. Alături de Bica a fost arestat și omul de afaceri Ioan Bene.

Fosta șefă a DIICOT a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Alina Bica, fugară din România, a fost dată în urmărire internațională pentru executarea pedepsei, conform procedurii.

Acuzațiile procurorilor față de Alina Bica în dosarul Tender

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul ”RAFO”, instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

„Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia.

Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr. 393/P/2013 a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”, spunea DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS