6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalIohannis: Cu cei 80 de miliarde de euro vom fi în situaţia de a reconstrui România

Iohannis: Cu cei 80 de miliarde de euro vom fi în situaţia de a reconstrui România

-

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că fondurile în valoare de 80 de miliarde de euro obţinute de la Uniunea Europeană vor fi folosite pentru reconstruirea României, punctând că, în acest sens, este nevoie de un plan „solid, bun şi aplicabil”.

„Este o sumă foarte mare şi cu aceşti bani vom fi în situaţia nu doar de a relansa economia României, vom fi în situaţia de a reconstrui România, deci să intervenim şi în economie, şi în marile sisteme publice. Este o veste foarte, foarte bună. Pentru a folosi aceşti bani şi pentru a nu ajunge în situaţia să-i avem teoretic şi să nu-i folosim, trebuie să ne facem un plan solid, bun, aplicabil”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Iohannis a avut o şedinţă pe tema fondurilor europene cu prim-ministrul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Şeful statului a arătat că aceasta nu a fost prima întâlnire cu echipa guvernamentală pe tema fondurilor europene.

„Am avut multe întâlniri cu Guvernul pe proiecte europene, pe fonduri europene”, a precizat Iohannis.

El a detaliat la ce se referă suma obţinută pentru proiectele europene.

„Această sumă de 80 de miliarde, practic, se compune din două mari pachete bugetare. Primul pachet – cel mai mare – este pachetul care se referă la bugetul multianual al Uniunii Europene din 2021 până în 2017, sunt fondurile europene şi proiectele europene pe care le-am avut şi până acum. Pentru a putea atrage aceşti bani este nevoie de un concept, un plan naţional. La acest plan lucrăm de când este în funcţiune Guvernul Orban.

Planul este ca şi finalizat, se fac ultimele finisaje şi planul va fi urmărit în continuare să ajungă la Comisie ca să fim pregătiţi din timp de data aceasta să atragem banii europeni. Al doilea pachet bugetar din această sumă de 80 de miliarde se compune din pachetul care este destinat relansării şi revigorării economice. Este un pachet foarte mare de 34 de miliarde de euro pentru România. Aceşti bani sunt în principal destinaţi ameliorării crizei, măsurilor de ieşire din criza economică, măsurilor de întărire a economiei, ca să îşi revină foarte repede după acest şoc provocat de pandemie. Aceşti bani trebuie consumaţi mai repede”, a explicat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că până în octombrie România trebuie să prezinte Comisiei Europene planul naţional aferent fondului de repornire a economiei.

„Am început şi pe acest plan să lucrăm de acum câteva luni deja. Continuăm şi ce am făcut practic astăzi, într-o discuţie foarte aplicată cu Guvernul, a fost să corelăm planurile în aşa fel încât să folosim banii europeni în cel mai eficace mod posibil, adică să folosim banii în aşa fel încât să aibă un impact major asupra economiei României, asupra sistemelor publice şi, în final, asupra bugetului fiecărui român în parte”, a conchis preşedintele Iohannis. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Incendiu la o casă din Giubega

Secția de pompieri Băilești au intervenit, azi noapte, pentru...

ȘTIRI GdS