6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaCoronavirus Cehia: Măștile de protecție redevin obligatori în unele spații publice de la 1 septembrie

Coronavirus Cehia: Măștile de protecție redevin obligatori în unele spații publice de la 1 septembrie

Guvernul ceh a anunţat luni că purtarea măştii de protecţie va deveni din nou obligatorie de la 1 septembrie în mijloacele de transport public şi în multe spaţii închise, o decizie luată în urma înmulţirii cazurilor de infectare cu coronavirus şi în aşteptarea unei toamne dificile, transmite Reuters.

Cehia s-a numărat printre primele ţări din Europa care au impus purtarea măştilor în majoritatea locurilor publice, în martie, dar a ridicat gradual măsura odată ce numărul de infectări a scăzut la sfârşitul primăverii. Acestea se află însă acum pe o tendinţă de creştere.

„Considerăm că aceasta este o măsură de prevenţie având în vedere că ne aşteaptă, probabil, o toamnă complicată, mai ales după 1 septembrie (începerea noului an şcolar – n. red.), când va fi multă interacţiune”, a precizat ministrul sănătăţii, Adam Vojtech.

Noile reguli prevăd că masca va trebui purtată în magazine, în spaţiile comune din şcoli şi în clădiri publice, chiar dacă nu şi la locurile de muncă sau în restaurante şi baruri.

Guvernul a mai decis să reducă de la 14 la 10 zile perioada de carantină pentru contacţii unei persoane infectate cu noul coronavirus.

Cehia, ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, a raportat până acum în jur de 20.000 de cazuri de COVID-19, dar numai 397 de decese, o cifră foarte scăzută prin comparaţie cu multe alte state europene.

În prezent, în Cehia există 5.816 de cazuri active, cel mai ridicat bilanţ consemnat până acum, însă numărul persoanelor care necesită tratament în spital a continuat să scadă. Duminică erau spitalizaţi 104 pacienţi cu COVID-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS