Comisia Europeană și-a confirmat luni interesul de a participa la mecanismul COVAX care vizează accesul echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19, anunțând o contribuție de 400 de milioane de euro sub formă de garanții, menită să sprijine programul Organizației Mondiale a Sănătății în contextul eforturilor de combatere a pandemiei, potrivit unui comunicat postat pe pagina oficială a Comisiei, potrivit teletrader.
Aceasta a anunțat că:
Mecanismul COVAX, condus de Alianța pentru Vaccinuri (GAVI) împreună cu Coaliția pentru inovații în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) și OMS, urmărește să accelereze dezvoltarea și fabricarea de vaccinuri împotriva COVID-19 și să garanteze un acces corect și echitabil pentru fiecare țară din lume.
Participarea UE la mecanismul COVAX va completa negocierile în curs de desfășurare ale UE cu companiile producătoare de vaccinuri, care au drept scop creșterea capacității de producție a producătorilor de vaccinuri, contribuind astfel la eforturile întreprinse la nivel mondial, potrivit Comisiei Europene.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară spune la rândul său că „doar lucrând împreună la nivel mondial, dând dovadă de solidaritate, putem combate coronavirusul. Avem nevoie de o abordare internațională favorabilă incluziunii și, așa cum demonstrăm astăzi, Echipa Europa (Comisia Europeană și statele membre ale UE) este hotărâtă să asigure succesul mecanismului COVAX și să faciliteze accesul la un vaccin în mod echitabil pentru persoanele din întreaga lume.