0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaAleksei Navalnîi spune că în corpul său au fost găsite urme de Noviciok

Aleksei Navalnîi spune că în corpul său au fost găsite urme de Noviciok

Disidentul rus Aleksei Navalnîi susţine că în corpul său au fost găsite urme ale substanţei neurotoxice Noviciok. Acesta a fost transferat într-un spital din Germania după ce ar fi fost otrăvit în Rusia, potrivit stiri.tvr.ro.

„Înainte de a primi permisiunea de a fi transportat în Germania, mi-au luat toate hainele şi m-au trimis gol. Ţinând cont de faptul că în corpul meu a fost găsit Noviciok şi că este foarte probabilă o metodă de infectare prin contact, hainele mele sunt o probă materială importantă“, a declarat Aleksei Navalnîi.

„Cer ca hainele mele să fie ambalate într-o pungă de plastic şi să îmi fie returnate“, a adăugat liderul opoziţiei ruse.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit rău după ce a băut un ceai într-un aeroport din Rusia, pe 20 august. Liderul opoziţiei ruse a fost transferat în comă în Germania.
Medicii germani au stabilit că disidentul rus a fost atacat cu o substanţă neurotoxică din gama Noviciok.

Rusia a negat orice implicare în presupusul atac şi a cerut dovezi că disidentul ar fi fost otrăvit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS