5 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaCel mai vechi „baron” PSD, Marian Oprișan, a pierdut funcția de președinte al CJ Vrancea

Cel mai vechi „baron” PSD, Marian Oprișan, a pierdut funcția de președinte al CJ Vrancea

Liderul PSD Marian Oprișan a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Vrancea. Acesta deținea de aproape 20 de ani această funcţie. Candidatul comun al PNL și USR PLUS, Cătălin Dumitru Toma, este cel care a câștigat funcția în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020.

Alegătorii l-au putut vota direct pe președintele Consiliului Județean la alegerile locale din 2020. În urmă cu 4 ani, acesta a fost ales dintre consilierii județeni, votați pe liste, chiar de către aceștia, potrivit Digi24.

„Dacă pică Oprișan, este un semnal mai puternic decât înfrângerea Gabrielei Firea. Gândiți-vă puțin ce înseamnă: Gabriela Firea este venită în PSD de șase ani. Oprișan e fibră! Oprișan înseamnă PSD. Oprișan însemna unul dintre nemuritori din PSD”, a comentat duminică seară gazetarul Cristian Tudor Popescu.

Cătălin Dumitru Toma, născut în 1977, este senator PNL și președintele organizației județene a liberalilor.

Marian Oprișan a fost considerat întotdeauna unul dintre „greii” PSD

În vârstă de 55 de ani, Marian Oprișan a fost considerat întotdeauna unul dintre „greii” PSD. A intrat în partidul condus pe atunci de Ion Iliescu încă din 1990 și timp de doi ani a fost vicepreședinte al organizației de tineret a FSN.

De 20 de ani neîntrerupți, Marian Oprișan este președinte al Consiliului Județean Vrancea, mai precis din anul 2000. Însă anterior acestei date, el a mai deținut fie funcția de vicepreședinte al CJ Vrancea, fie chiar de președinte, pentru un an, încă din 1995. Totodată, începând din anul 2000 a fost cooptat în structura de conducere a mai multor organizații regionale mai largi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS