0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPNL a aruncat în aer negocierile cu USR la Timiș. Liberalii s-au răzgândit cu 5 minute înainte de a ieși în conferință cu useriștii ca să anunțe alianța

PNL a aruncat în aer negocierile cu USR la Timiș. Liberalii s-au răzgândit cu 5 minute înainte de a ieși în conferință cu useriștii ca să anunțe alianța

Surpriză la finalul negocierilor PNL – USR-PLUS pentru o alianță la nivel local pentru Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara. Cu 5 minute înainte de conferința de presă programată pentru a anunța încheierea acestei alianțe, după trei zile de negocieri, echipa primarului ales al Timișoarei, Dominic Fritz, a fost anunțată de către liberali că nu vor mai încheia acordul de colaborare, potrivit HotNews.

Dominic Fritz a anunțat că se ajunsese la finalul unor negocieri cu PNL, după trei zile bune de discuții despre proiectele comune și fusese agreat un text de parteneriat.

Cu cinci minute înainte să închidem acest parteneriat, partenerii noștri potențiali ne-au spus că nu sunt în măsură să onoreze ceea ce am negociat

„Și cu cinci minute înainte să închidem acest parteneriat, partenerii noștri potențiali ne-au spus că nu sunt în măsură să onoreze ceea ce am negociat luni și miercuri. Și asta însemna că o să avem un viceprimar de la USR/PLUS și un viceprimar de la PNL și un vicepreședinte (de consiliu județean – n.r.) de la PNL și unul de la USR/PLUS. Au spus că au nevoie de timp să se gândească la această soluție, că propun să facem asta după alegerile parlamentare. Pentru noi este exclus să continuăm o instabilitate politică aici.

Timișoara astăzi o să treacă de pragul de trei cazuri COVID (la mie). Eu am nevoie de o stabilitate în Consiliul Local. Cred că și în Consiliul Județean avem nevoie de o stabilitate. Și pentru noi orice soluție care nu include și un acord comun despre funcțiile executive nu este o soluție bună pentru timișoreni și timișeni.

Din acest motiv, aceste negocieri nu au fost duse la un bun sfârșit. Noi acum o să trebuiască să analizăm situația și într-un timp cât mai rapid să ajungem la o stabilitate în CL și CJȚ, a afirmat primarul ales al Timișoarei.

Această situație, total neașteptată pentru USR-PLUS

El a spus că îi pare foarte rău pentru această situație, care este total neașteptată pentru USR-PLUS.
„Până acum jumătate de oră aveam scos deja pixul să semnăm acest acord agreat în ultimele zile. Și îmi pare rău că nu am vești mai bune. Dar responsabilitatea pe care noi o simțim pentru timișoreni și timișeni cu siguranță ne va duce la o bună soluție și stabilitate”, a declarat Fritz.

Fusese agreat cu PNL un text de parteneriat de 3 pagini și un comunicat de presă

Acesta a precizat că fusese agreat cu PNL un text de parteneriat de 3 pagini și un comunicat de presă. În acesta era menționat clar că USR-PLUS și PNL vor avea câte un viceprimar și un vicepreședinte la CJ. Cerința de ultim moment a liberalilor a fost să fie tăiată din document această frază și să se înțeleagă după alegerile parlamentare cine va fi viceprimar sau vicepreședinte. El a spus că este exclus așa ceva, pentru că vrea ca de săptămâna viitoare să aibă echipe stabile în Primăria Timișoara și în Consiliul Județean.

Ce invocă liberalii

Noul președinte al CJ Timiș și al PNL Timiș, Alin Nica, susține că totul a pornit de la declarațiile făcute în ultimele zile de deputatul USR de Timiș Cătălin Drulă, declarații care „au subminat negocierile”.

„Cred că am ajuns la un acord cu privire la programul de guvernare“

„Cred că am ajuns la un acord cu privire la programul de guvernare atât din Primăria Timișoara, cât și din Consiliul Județean Timiș. Am ajuns la un acord să sprijinim programul USR din Primăria Timișoara și să completăm acel program cu proiectele începute de administrația liberală. Și în ceea ce privește CJ, partenerii noștri să sprijine programul nostru de guvernare locală și cu câteva adiții din programul Alianței USR/PLUS.
Ceea ce a subminat practic negocierile au fost recentele declarații ale chiar unui membru din comisia de negociere, pe care colegii mei, ieri, în ședința BPJ, au considerat a fi inacceptabile. Și care subminează încrederea noastră că partenerii noștri pot fi loiali în cele două instituții”, a spus Nica.

Negocierile se vor relua, totuși, săptămâna viitoare

El a dat de înțeles că negocierile se vor relua, totuși, săptămâna viitoare, nu după alegerile parlamentare: „Am solicitat doar o păsuire, să se mai așeze timpul peste aceste declarații contondente”.

Declarațiile lui Cătălin Drulă care i-ar fi inflamat pe liberali, potrivit tion.ro: „Am văzut că alte partide au început deja campania murdară împotriva noastră. E normal cumva, pentru că ceea ce facem noi de patru ani schimbă clasa politică și lor le e frică de asta. Pe noi ne preocupă doar cum să facem lucruri bune pentru comunitate, pe ei îi preocupă doar să își păstreze funcțiile și privilegiile pe care le-au avut timp de 30 de ani. Asta este o diferență fundamentală și nu, nu ne plac. Da, acolo unde trebuie, pe proiecte, vom face alianțe punctuale politice, dar, dincolo de asta, nu vom uita niciodată că noi reprezentăm ceva mai mult. Reprezentăm interesul cetățenilor și facem asta pentru voi și împreună cu voi, nu pentru noi”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS