6.7 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalLegea care reduce vârsta de pensionare cu 2 ani în zone afectate de poluare, promulgată de Iohannis

Legea care reduce vârsta de pensionare cu 2 ani în zone afectate de poluare, promulgată de Iohannis

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, transmite Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Actul normativ prevede că „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/ sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor” în mai multe localităţi şi pe o rază de 8 km în jurul acestora beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.

Potrivit legii, aceste localităţi sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localitatea Băiţa din judeţul Bihor, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localităţile Crizbav, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Năvodari din judeţul Constanţa, localitatea Baraolt din judeţul Covasna, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlce.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS