0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaPolonia nu recunoaște victoria lui Joe Biden

Polonia nu recunoaște victoria lui Joe Biden

Ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau, spune că țara sa aşteaptă să vadă cum evoluează din punct de vedere politic şi legal situaţia din Statele Unite, înainte de a-l recunoaşte pe Joe Biden ca preşedinte.

În timpul campaniei, Biden l-a acuzat pe Trump că susţine lideri autoritari de pe plan internaţional, dând, între altele, și exemplul Poloniei, potrivit Reuters.

Preşedinţia poloneză l-a felicitat pe Joe Biden pentru o campanie de succes

Preşedinţia poloneză l-a felicitat pe Joe Biden pentru o campanie de succes, dar oficial Varşovia nu l-a recunoscut încă pe democrat ca fiind viitorul preşedinte al SUA.

Întrebat când va face acest lucru, ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau a afirmat că organismul care îl alege oficial pe preşedintele american, Colegiul electoral, se va întruni abia pe 14 decembrie, iar contestările în justiţie pot continua până la inaugurarea şefului statului, prevăzută pentru 20 ianuarie 2021.

„Depinde de evoluţiile politice şi legale din SUA”, a declarat şeful diplomaţiei poloneze pe postul public de radio.

Victoria lui Biden la 3 noiembrie pune într-o situaţie dificilă guvernul conservator de dreapta de la Varşovia

Victoria lui Biden la 3 noiembrie pune într-o situaţie dificilă guvernul conservator de dreapta de la Varşovia, apropiat de Trump – a cărui administraţie a semnat cu guvernul polonez un acord privind întărirea prezenţei militare americane în Polonia – şi aflat în relaţii tensionate cu Bruxelles-ul şi alte state ale UE, care îi reproşează nerespectarea valorilor democratice.

În timpul campaniei electorale, Biden l-a acuzat pe Trump că susţine lideri autoritari de pe plan internaţional, menţionând, între altele, cazul Poloniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS