Compania farmaceutică germană Curevac a anunţat luni lansarea celei de-a treia – şi ultima – faze a studiilor clinice la scară largă pentru autorizarea vaccinului său împotriva COVID-19, informează AFP și Financial Times.
„Curevac începe faza globală 2b /3 a studiilor sale clinice necesare pentru autorizarea candidatului său la vaccin”, a anunţat luni dimineaţă laboratorul cu baza la Tubingen (vest) într-un comunicat.
Un „prim voluntar a fost recrutat”, a precizat laboratorul care foloseşte, la fel ca şi concurenţii săi Biontech şi Moderna, tehnologia ARN mesager pentru vaccinul său.
Studiul pe scară largă urmează să fie realizat în Europa şi America de Sud cu „peste 35.000 de participanţi”, precizează compania. A doua fază a studiilor clinice a fost lansată la sfârşitul lunii septembrie de laboratorul german, cu un studiu realizat în Peru şi Panama pe 690 de voluntari.
Rezultatele acestor studii nu sunt încă cunoscute, însă se aşteaptă să fie publicate în cursul celui de-al patrulea trimestru al anului 2020, potrivit Curevac.
Compania este unul dintre zecile de laboratoare care dezvoltă în prezent un vaccin împotriva noului coronavirus. Curevac rămâne însă în urmă faţă de compatrioata sa germană Biontech, aliată cu gigantul american Pfizer, al cărui vaccin a fost deja autorizat în Canada, Statele Unite şi Regatul Unit.
Compania a fost listată anul acesta la Bursa Electronică Nasdaq, 150 de milioane de dolari din fondurile strânse fiind utilizate pentru finanţarea acestui vaccin.
Comisia Europeană a rezervat 225 de milioane de doze din acest vaccin şi ar putea comanda până la 180 de milioane suplimentare „după ce vaccinul se va dovedi sigur şi eficace”.
Compania fusese în martie în centrul unei dispute diplomatice între Berlin şi Washington, guvernul german acuzând Statele Unite că au încercat să cumpere compania de biotehnologie.