-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalAlexei Navalnîi, plasat de autoritățile ruse pe lista persoanelor urmărite

Alexei Navalnîi, plasat de autoritățile ruse pe lista persoanelor urmărite

Potrivit unui decret oficial apărut pe Telegram, autoritățile ruse l-au plasat pe Alexei Navalnîi pe lista persoanelor urmărite la sfârșitul anului trecut. Decretul a fost confirmat și de unul dintre avocații politicianului de opoziție rus, relatează Moscow Times.

Știrea vine la o zi după ce Navalnîi a anunțat că intenționează să se întoarcă duminică în Rusia, în pofida numeroaselor amenințări legale cu care se confruntă, potrivit HotNews.

Vadim Kobzev, unul dintre avocații săi, a declarat că este puțin probabil ca adăugarea lui Navalnîi pe lista persoanelor urmărite să îi schimbe planurile de a se întoarce la Moscova.

Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) a publicat decretul pe 29 decembrie

Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) a publicat decretul pe 29 decembrie, afirmând că Navalnîi a „eludat supravegherea” în Germania după ce măsurile inițiale de supraveghere au fost demarate în 27 noiembrie.

Decretul precizează că Navalnîi „a sistat raportările către inspectori deși este obligat să facă acest lucru regulat”

Decretul precizează că Navalnîi „a sistat raportările către inspectori deși este obligat să facă acest lucru regulat” ca parte a sentinței sale cu suspendare primite în 2014.

Documentul FSIN adaugă că „nu a fost posibilă stabilirea locației condamnatului”.

Echipa de avocați a lui Navalnîi a aflat despre plasarea acestuia pe lista persoanelor urmărite doar după ce acesta anunțase că se întoarce în Rusia, potrivit lui Kobzev, acesta declarând pentru Reuters că clientul său riscă 3 ani și jumătate de închisoare când se va întoarce.

Politicianul de opoziție rus s-a aflat în Germania de la sfârșitul lunii august

Politicianul de opoziție rus s-a aflat în Germania de la sfârșitul lunii august când a fost evacuat cu o aeronavă medicală la două zile după ce s-a îmbolnăvit grav în timpul unui zbor intern din Siberia.

Acesta a anunțat că se va întoarce în Rusia după ce se va recupera pe deplin în urma otrăvirii despre care afirmă că a fost ordonată de președintele rus Vladimir Putin.

Kremlinul neagă că Navalnîi a fost otrăvit

Kremlinul neagă că Navalnîi a fost otrăvit și afirmă că este liber să se întoarcă în Rusia oricând dorește.

Mai devreme în cursul acestei săptămâni FSIN a cerut unei instanțe să comute sentința cu suspendare a lui Navalnîi în una cu executare, un semnal că acesta ar putea fi arestat la sosirea în Rusia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS