-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaRusia respinge solicitările de eliberare a lui Navalnîi

Rusia respinge solicitările de eliberare a lui Navalnîi

Lavrov a respins luni ceea ce a catalogat drept „rezonanța artificială” în Occident privind arestarea politicianului de opoziție rus Alexei Navalnîi și a afirmat că Rusia nu este îngrijorată cu privire la imaginea sa, potrivit Reuters.

„Probabil că ar trebui să fim îngrijorați despre imaginea noastră, dar nu suntem domnișoare care se pregătesc de bal”, a afirmat Lavrov în timpul unei conferințe de presă.

Comentariile sale au venit după ce poliția rusă l-a arestat duminică seara pe politicianul de opoziție imediat după întoarcerea sa în țară.

Carismaticul militant anticorupție a fost așeptat de sute de suporteri pe aeroportul Vnukovo însă autoritățile ruse au redirecționat în ultimul moment zborul să aterizeze pe alt aeroport. Peste 50 dintre susținătorii lui Navalnîi au fost reținuți de forțele de ordine.

„Sunt fericit că am ajuns, aceasta este cea mai bună zi a mea din ultimele cinci luni. Nu mi-e teamă”, a declarat Navalnîi la sosirea pe aeroportul Șeremetievo, înconjurat de jurnaliști și susținători, reiterând că este „nevinovat”.

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut luni Rusiei să-l „elibereze imediat” pe politicianul de opoziție

Aleksei Navalnîi „a luat decizia conştientă de a reveni în Rusia pe care el o consideră patria sa personală şi politică” şi arestarea sa de către autorităţile ruse „este total de neînţeles”, potrivit lui Maas.

La rândul său, Londra a cerut Rusiei eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi

La rândul său, Londra a cerut Rusiei eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi şi a subliniat că Moscova trebuie să dea explicaţii asupra modului în care opozantul rus a fost atacat cu o armă chimică.

„Este îngrozitor că Aleksei Navalnîi, victima unei infracţiuni vrednice de dispreţ, a fost arestat de autorităţile ruse. El trebuie să fie eliberat imediat. În loc să îl persecute pe domnul Navalnîi, Rusia ar trebui să explice cum a ajuns să fie folosită o armă chimică pe teritoriul rus”, a afirmat ministrul de externe britanic Dominic Raab.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS