-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalIoana Mihăilă: Dramatică este situaţia fondurilor pentru programele naţionale de sănătate

Ioana Mihăilă: Dramatică este situaţia fondurilor pentru programele naţionale de sănătate

Ministrul demisionar al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că este „dramatică” situaţia fondurilor pentru programele naţionale de sănătate, precum cel de vaccinare şi pentru bolnavii de HIV/SIDA şi tuberculoză, iar dacă la rectificare nu se vor aloca fonduri, s-ar putea ca accesul la medicamente al acestor bolnavi „să fie restricţionat”.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, conferință de bilanț după depunerea demisiei

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, conferință de bilanț după depunerea demisiei

Posted by Ministerul Sănătăţii – România on Tuesday, September 7, 2021

„Situaţia fondurilor pentru acţiuni prioritare încă nu este dramatică, dramatică este situaţia fondurilor pentru programele naţionale de sănătate. Aici discutăm de programul de vaccinare şi de programul de tratament pentru bolnavii HIV/SIDA şi TB. Asta înseamnă că dacă rectificarea nu se întâmplă foarte repede, s-ar putea ca accesul la medicamente al acestor bolnavi să fie restricţionat. Singura unitate sanitară cu care am discutat ieri a fost Spitalul „Matei Balş”, care a spus că va începe să aloce medicamente pe perioade de o săptămână. (…) Dacă astăzi trece rectificarea bugetară şi dacă Ministerul de Finanţe se mişcă rapid cu alocarea bugetară necesară Ministerului Sănătăţii, aici nu vor exista discontinuităţi (n.r. – pentru acţiuni prioritare)”, a spus Ioana Mihăilă într-o conferinţă de presă.

Ea a mulţumit managerilor de spitale pentru eforturile pe care le-au făcut în această perioadă grea de a suplimenta fondurile fie pentru aceste programe de tratament, fie pentru funcţionarea unităţilor de primi urgenţe.

Mihăilă a amintit că există „probleme” şi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente.

„Mai există încă probleme cu aprovizionarea cu medicamente. Aceste probleme nu sunt la nivel naţional unele dintre ele, ci există stocuri deficitare din anumite medicamente la nivel global. Împreună cu Direcţie Politica Medicamentului, cu Asistenţa Medicală şi cu UNIFARM am identificat posibile soluţii şi în următoarele săptămâni ele vor fi implementate”, a susţinut ea.

Ioana Mihăilă a adăugat că va începe achiziţia de imunoglobulină.

„Începem achiziţia de imunoglobulină prin eliberarea de autorizaţii de nevoi speciale sau prin regimul obişnuit. Vom vedea care va fi calea cea mai rapidă şi mai eficientă de a obţine stocuri de imunoglobulină pentru perioada următoare. Am avut discuţii cu reprezentanţii producătorilor de imunoglobulină pentru a diversifica oferta şi a nu mai depinde de un singur producător şi avem promisiuni ferme că, începând cu luna ianuarie 2022, unul sau doi producători vor veni pe piaţa din România. Aceasta este o problemă care necesită şi investiţii în sistemul de donare de sânge şi donare de plasmă şi am alocat în Programul Operaţional Sănătate investiţii de aproximativ 70 milioane de euro pentru reorganizarea sistemului de transfuzii”, a explicat ministrul demisionar al Sănătăţii.

Ea a asigurat că oricine va prelua interimatul la Sănătate va beneficia de întreaga sa colaborare, precum şi a specialiştilor de la minister, dacă vor dori să rămână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS