7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPrimele nume anunțate de Cioloș pentru guvernul său: Dan Barna și Cătălin Drulă

Primele nume anunțate de Cioloș pentru guvernul său: Dan Barna și Cătălin Drulă

Dacian Cioloș, desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou guvern, a vorbit la Digi24 despre formarea echipei de miniștri pe care vrea să o propună Parlamentului și a anunțat și două nume care, din punctul lui de vedere, ar trebuie să se găsească într-un eventual cabinet pe care l-ar conduce: Cătălin Drulă și Dan Barna.

„Din punctul meu de vedere, da. (…) Da, sigur, la Ministerul Transporturilor nu spun că nu mai avem și alte nume în partid, dar, dată fiind performanța lui Cătălin Drulă, în momentul de față cred că ar fi greu să găsim o alternativă mai bună”, a spus Dacian Cioloș vineri seară la Digi24, întrebat dacă l-ar păstra în echipa lui pe fostul ministru USR PLUS din Guvernul Cîțu.

Același lucru l-a spus și despre fostul vicepremier Dan Barna: „Da, sigur, eu îmi doresc să se regăsească. N-am avut încă o discuție definitivă cu el, dar da, el va fi pe listă. Ar trebui să fie pe listă, evident. E fostul vicepremier, cel care a coordonat echipa USR PLUS în guvern și expertiza lui în guvern va fi foarte utilă în perioada următoare”, a afirmat Dacian Cioloș despre Dan Barna.

Președintele USR a mai detaliat și calendarul formării listei de miniștri cu care vrea să se prezinte luni în Parlament. El a spus că primește deja propuneri de nume de miniștri de la membrii Biroului National al USR și că va forma o listă scurtă pe fiecare minister.

Duminică dimineață Biroul Național va decide forma finală a listei cu miniștri, care va fi prezentată și supusă aprobării Comitetului Politic al USR duminică seară, în cadrul unei ședințe online.

Lista cu propunerile de miniștri și programul de guvernare USR vor fi prezentate luni în Parlament, a mai spus Dacian Cioloș, precizând că va menține actuală structură și numărul de ministere al guvernului, pentru a nu prelungi criza politică actuală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS