4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaRusia susține că a arestat 3 spioni ucraineni. Unul plănuia un atac cu bombă

Rusia susține că a arestat 3 spioni ucraineni. Unul plănuia un atac cu bombă

Rusia a arestat 3 persoane despre care spune că ar fi spioni ucraineni, iar unul dintre aceștia este acuzat că plănuia un atac cu bombă, transmite Interfax care citează Serviciu Federal de Securitate.

Anunțul vine pe fondul tensiunilor tot mai mari de la granița dintre Ucraina și Rusia care și-a comasat trupele și a început exercițiile militare, stârnind și reacția oficialilor NATO.

Ceilalți doi spioni sunt acuzați de culegerea de informații secrete și strategice, precizează Reuters.

Săptămâna trecută, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a spus că Ucraina a dejucat un complot care ar fi vizat răsturnarea guvernului său și care ar fi urmat să fie lansat miercuri.

Rusia a negat orice implicare.

Premierul ucrainean, Denis Shmigal, a afirmat însă, miercuri, într-o declarație pentru Reuters că în mod cert Moscova este în spatele acestui complot. “Avem informații secrete care demonstrează intențiile (de a da o lovitură de stat- n.red)”, a declarat premierul Shmigal, aflat la Bruxelles, pentru discuții cu oficialii UE.

Premierul Ucrainei a adăugat că serviciile de informații au detectat activități ale unor ”puteri străine” menite să influențeze opoziția de la Kiev cu scopul de a naște revoltă populară și de a îndepărta guvernul.

“Din câte înțeleg, au existat influențe externe pentru a provoca proteste la Kiev, pentru a le face să fie tot mai puternice. Serviciul nostru secret investighează cazul”, a mai spus premierul.

Relațiile dintre cele două părți au continuat să se deterioreze după anexarea forțată a Crimeei în 2014 și după ce rușii au sprijinit forțele separatiste din regiunea estică a Ucrainei, într-un război care, potrivit Kievului, ar fi dus la uciderea a 14.000 de oameni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS