16.8 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalVizită istorică. Președintele Israelului merge pentru prima oară în Emiratele Arabe Unite

Vizită istorică. Președintele Israelului merge pentru prima oară în Emiratele Arabe Unite

Președintele Israelului, Isaac Herzog, efectuează, duminică, o vizită în Emiratele Arabe Unite, prima vizită de acest fel a unui președinte israelian în țara arabă, relatează Reuters, conform Digi24. Vizita vine în contextul unei încălziri a relațiilor Israelului cu statul arab și într-o încercare de a întări legăturile din zona Golfului. 

„Mă voi întâlni cu conducerea Emiratelor Arabe Unite, la invitaţia personală a şeicului Mohammed bin Zayed, prinţul moştenitor”, a afirmat Herzog.

„Îi adresez urările mele de bine şi îi sunt recunoscător pentru curajul şi stilul său de conducere curajos, pentru încheierea unui acord de pace cu Israel şi trimiterea unui mesaj către întreaga regiune că pacea este singura alternativă”, a adăugat el.

Postul de preşedinte este în Israel unul în mare parte ceremonial. Prim-ministrul Naftali Bennett a efectuat o vizită în Emiratele Arabe Unite în decembrie.

Emiratele Arabe Unite, alături de Bahrein, au semnat acorduri intermediate de SUA de normalizare a relaţiilor cu Israel, la Casa Albă, în 2020. Cele două state din Golf şi Israelul au preocupări comune în privinţa Iranului şi a aliaţilor săi din regiune.

Israelul a oferit pe 18 ianuarie sprijin de securitate şi intelligence Emiratelor Arabe Unite împotriva atacurilor cu dronă după un atac soldat cu morţi al rebelilor houthi din Yemen, potrivit unei scrisori date publicităţii marţi de liderul israelian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS