Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat într-un interviu că omologul său rus, Vladimir Putin, i-a promis să-i acorde rang de colonel în armata rusă, relatează luni AFP şi RIA Novosti, potrivit Agerpres.
„Putin este colonel şi mi-a promis că mă va face şi pe mine colonel, dar nu a făcut-o încă”, s-a plâns Lukaşenko în interviul acordat duminică lui Vladimir Soloviov, un jurnalist rus considerat una din portavocile Kremlinului.
„Am grad de locotenent colonel. Nu-mi pot agăţa singur steaua de generalisim sau de general”, a spus el în interviul difuzat de canalul de YouTube Soloviov Live, din care au fost preluate fragmente de postul public al televiziunii ruse Rossia-1.
„Dacă a promis, să o facă!”
„Dacă a promis, să o facă!”, a insistat el, potrivit unui videoclip difuzat duminică de un cont Telegram având legătură cu preşedinţia de la Minsk.
Jurnalistul, în hohote de râs, încearcă să pună la îndoială veridicitatea afirmaţiilor lui Lukaşenko care insistă şi gesticulează, spunând că promisiunea lui Putin – fost colonel KGB – a fost să-l facă colonel în „armata rusă” ori în „armata sovietică”.
Argumentul că „doi colonei s-ar afla atunci în fruntea Rusiei şi Belarus”, nu l-a descurajat pe liderul belarus: „Îi vom acorda apoi gradul de general lui Putin!”, a spus el.
El nu explică în niciun moment contextul în care i-a fost făcută promisiunea de avansare militară
În interviul pentru Vladimir Soloviov, el nu explică în niciun moment contextul în care i-a fost făcută promisiunea de avansare militară de către liderul rus.
Când jurnalistul remarcă faptul că este dificil pentru preşedintele unui stat independent să fie ofiţer în armata altei ţări, Lukaşenko îi răspunde: „E problema mea, nu a dumitale!”