6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaKlaus Iohannis, întâlnire cu președinta PE. Au discutat despre criza din Ucraina și aderarea la Schengen

Klaus Iohannis, întâlnire cu președinta PE. Au discutat despre criza din Ucraina și aderarea la Schengen

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o întâlnire cu președinta Parlamentului European Roberta Metsola, la Bruxelles. Cei doi au discutat despre criza de securitate din estul Europei, dar și despre suportul Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Președintele „a reiterat interesul major al României de a adera la Spațiul Schengen”.

„În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte de pe agenda curentă a Uniunii Europene, precum evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică a Uniunii, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, securitatea energetică, cu accentul pe ultima propunere a Comisiei Europene privind taxonomia, pachetul de măsuri privind combaterea schimbărilor climatice și extinderea spațiului Schengen”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis „a reiterat interesul major al României de a adera la Spațiul Schengen“

Totodată, președintele Klaus Iohannis „a reiterat interesul major al României de a adera la Spațiul Schengen, exprimând apreciere pentru poziția cunoscută a Parlamentului European în favoarea aderării țării noastre.”

Cei doi au discutat și despre actualele provocări la adresa securității din Vecinătatea Estică a Uniunii, accentuând importanța menținerii unității și solidarității statelor membre UE, dar și a unei strânse coordonări cu partenerii transatlantici.

„Președintele României a reiterat importanța susținerii active, inclusiv prin asistență financiară, de către Uniunea Europeană a parcursului european al Republicii Moldo

Președintele României a evidențiat rolul important al energiei nucleare și al resurselor de gaze naturale

„Referitor la pachetul de măsuri privind combaterea schimbărilor climatice, Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru identificarea unor soluții flexibile, echilibrate și adaptate la circumstanțele naționale, care să permită continuarea eforturilor de dezvoltare. În acest sens, Președintele României a evidențiat rolul important al energiei nucleare și al resurselor de gaze naturale în cadrul procesului de tranziție către o economie neutră din punct de vedere climatic, arătând că România susține ferm această abordare, fiind un aspect cheie pentru securitatea energetică. Președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța sprijinului Parlamentului European pentru actuala propunere a Comisiei Europene privind taxonomia, care include atât gazul, cât și sectorul nuclear”, se mai arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a felicitat-o pe Roberta Metsola pentru alegerea recentă în funcția de Președinte al Parlamentului European, exprimând, totodată, aprecierea pentru obiectivele și prioritățile sale ambițioase în direcția consolidării Uniunii Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS