0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaPremierul canadian a anunţat o "serie de sancţiuni" economice împotriva Rusiei

Premierul canadian a anunţat o „serie de sancţiuni” economice împotriva Rusiei

Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat o „serie de sancţiuni” economice împotriva Rusiei „până când integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită”.

În special, Canada va „interzice canadienilor să efectueze orice tranzacţii externe” cu teritoriile separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk și va impune sancţiuni parlamentarilor ruşi care au votat în favoarea „deciziei ilegale de a recunoaşte aceste teritorii”, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă, în urma anunţurilor de sancţiuni din partea Europei şi a Statelor Unite.

Vor fi impuse „sancţiuni suplimentare” băncilor ruse susţinute de stat

În plus, vor fi impuse „sancţiuni suplimentare” băncilor ruse susţinute de stat, iar Canada „va interzice orice tranzacţie financiară cu acestea”, a adăugat el. „Este absolut inacceptabil că Rusia a invadat din nou Ucraina”, a susținut Justin Trudeau, citat de Agerpres.

Aceste anunţuri au fost făcute după sancţiunile economice anunţate mai ales de SUA şi Germania.

Ottawa a finalizat a doua livrare de arme către Ucraina

Ministrul canadian al apărării, Anita Anand, a mai indicat că Ottawa a finalizat a doua livrare de arme către Ucraina şi a autorizat desfăşurarea suplimentară a 460 de soldaţi, în special în Letonia, pentru a participa prin intermediul NATO la securitatea şi stabilitatea Europei Centrale şi de Est.

Canada consideră că „nu este prea târziu pentru Rusia să caute o soluţie diplomatică”, a spus Justin Trudeau, afirmând că discuţiile diplomatice „continuă”.

De asemenea, şefa diplomaţiei canadiene, Mélanie Joly, l-a convocat pe „ambasadorul Rusiei pentru a cere explicaţii despre agresiunea continuă a Rusiei, încălcarea dreptului internaţional şi nerespectarea de către aceasta a suveranităţii ucrainene”, a declarat ea pe Twitter.

Săptămâna trecută, Ottawa a anunţat trimiterea de echipamente militare letale şi muniţie către Ucraina pentru a „descuraja Rusia să continue agresiunea sa” împotriva acestei ţări. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS