Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a semnat joi, 3 martie, alături de premier și de președintele Parlamentului, cererea oficială de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Este un moment istoric pentru Republica Moldova, justificat de Maia Sandu prin faptul că ”unele decizii trebuie luate prompt și hotărât, atunci când circumstanțele o cer”, conform G4Media.ro.
Cererea oficială va fi transmisă președintelui Franței, Emmanuel Macron
Maia Sandu a declarat că cererea oficială va fi transmisă președintelui Franței, Emmanuel Macron, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE.
Odată cu declanșarea invaziei ruse în Ucraina, atât Kievul, cât și Georgia au semnat cererile oficiale de aderare la UE.