0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaTrei înalți functionari bulgari, anchetați pentru spionaj în favoarea Rusiei

Trei înalți functionari bulgari, anchetați pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un nou scandal de spionaj în Bulgaria, unde sunt anchetați doi angajați ai agenției naționale de securitate și un salariat al unui minister. Cei trei spionau în favoarea Rusiei de la distanță. Parchetul special de la Sofia a anunțat astăzi că nu a fost nimeni reținut pentru că încă nu există condițiile legale, dar că ancheta se află în faza de analiză a probelor, informează TVR.

Metoda de spionaj de la distanță, prin mijloace tehnice speciale, a fost descoperită după ce anumite informații au ajuns la o persoană care nu se numără printre diplomații ruși expulzați recent.

Șeful Procuraturii speciale de la Sofia a recunoscut că este posibil ca acest caz să fie legat de unele dintre investigațiile anterioare de spionaj.

„Ceea ce investigăm în acest moment în multe locuri, iar Agenţia de securitate lucrează din greu, este o diasporă destul de mare de agenți din Bulgaria – una rusă – pe care o vedem în acest moment lucrând pentru diverse interese.

O parte din ceea ce mi s-a raportat este că avem agenți ruși care au lucrat împotriva bunelor relații dintre Bulgaria și Republica Macedonia de Nord. Practic, interesul Rusiei s-a concentrat asupra faptului că nu există un viitor european pentru Balcanii de Vest”, a declarat Kiril Petkov.

Șeful Procuraturii speciale susține însă că, deocamdată, nu există dovezi că celula de spionaj ar fi lucrat împotriva relaţiilor dintre Bulgaria şi Macedonia de Nord, dar că, în principiu, aceste investigaţii se desfăşoară strict confidenţial, sunt secrete, astfel încât nu pot fi dezvăluite mai multe detalii despre acest caz.

Bulgaria a mai expulzat un diplomat rus acuzat de spionaj

Bulgaria a anunțat, vineri, că îl expulzează pe primul secretar al ambasadei Rusiei la Sofia, suspectat de implicare în acțiuni de spionaj. Măsura vine la două săptămâni după ce alți zece diplomați ruși au fost expulzați.

El trebuie să părăsească ţara în termen de 72 de ore, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe din Bulgaria.

Parchetul a deschis o anchetă împotriva acestui diplomat pentru „activităţi de informaţii nereglementate, probabil în favoarea Federaţiei Ruse”, se arată într-un comunicat.

Bulgaria a expulzat deja zece diplomaţi ruşi pe 18 martie.

De la declanşarea invaziei ruse a Ucrainei, pe 24 februarie, au avut loc zeci de expulzări ale unor diplomaţi ruşi din Statele Unite, Ţările de Jos, Irlanda, Polonia, ţările baltice şi Europa de Est.

Bulgaria menţine în mod tradiţional relaţii strânse cu Rusia, în special în domeniul culturii şi al energiei. Dar din octombrie 2019, o serie de scandaluri de spionaj au provocat tensiuni, care s-au amplificat de la începutul războiului în Ucraina. În total, în acest interval aproximativ 20 de diplomaţi şi un asistent tehnic la ambasada rusă au fost declaraţi persona non grata.

Sofia şi-a rechemat recent pentru consultări ambasadorul la Moscova pentru a protesta împotriva unor afirmaţii ale reprezentantului rus în Bulgaria cu privire la războiul din Ucraina.

Prim-ministrul bulgar, Kiril Petkov, a declarat că se aşteaptă ca Moscova să adopte măsuri similare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS