1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaLiderii G7, reuniune virtuală la care va participa şi Zelenski

Liderii G7, reuniune virtuală la care va participa şi Zelenski

Liderii marilor puteri din grupul G7 vor avea duminică o reuniune virtuală consacrată războiului din Ucraina la care va participa, de asemenea, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt a cancelarului german Olaf Scholz, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„8 mai este o dată istorică ce marchează sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa care a permis teroarea, distrugerea şi moartea în Europa”, a declarat purtătoarea de cuvânt Christiane Hoffmann într-o conferinţă de presă obişnuită, adăugând că, dat fiind războiul actual din Ucraina, „coeziunea G7 este mai importantă ca oricând”.

Germania asigură preşedinţia G7 în acest an.

Reuniunea, a treia de la începutul anului, va fi consacrată „situaţiei din Ucraina”

Reuniunea, a treia de la începutul anului, va fi consacrată „situaţiei din Ucraina”, a spus Christiane Hoffmann, fără a oferi mai multe detalii.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat deja o reuniune în această săptămână a grupului G7, fără a oferi o dată precisă, în legătură cu posibile sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei.

G7, grupul celor mai bogate state, cuprinde Germania, Canada, SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia

„Suntem în continuare deschişi la sancţiuni suplimentare”, a declarat el miercuri la Casa Albă, adăugând că va discuta cu membrii G7 „despre ce vom face şi ce nu vom face”.

G7, grupul celor mai bogate state, cuprinde Germania, Canada, SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS