10.1 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalRusia cere NATO şi UE să nu alimenteze tensiunile prin blocada asupra enclavei Kaliningrad

Rusia cere NATO şi UE să nu alimenteze tensiunile prin blocada asupra enclavei Kaliningrad

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a cerut miercuri UE şi în special NATO să nu alimenteze tensiunile prin blocada parţială asupra enclavei Kaliningrad.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a apreciat că nu este vorba despre o blocadă, ci despre inspecţii „specifice” şi „proporţionale” efectuate de Lituania, care nu mai permite tranzitul pe teritoriul său a unor mărfuri supuse sancţiunilor europene adoptate împotriva Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Aş dori să atenţionez membrii NATO şi politicienii din UE în faţa acestor retorici periculoase cu privire la conflict”, a declarat diplomatul rus, răspunzând unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, care a asigurat că dacă va fi nevoie NATO ar putea pune în aplicare în Lituania articolul 5 din tratatul Alianţei.

„Un atac împotriva unui membru (al NATO) ar constitui un atac împotriva tuturor”

„Un atac împotriva unui membru (al NATO) ar constitui un atac împotriva tuturor”, aşa cum este menţionat în respectivul articol, a amintit reprezentantul diplomaţiei americane.

„Din nefericire, în Occident există forţe cu multă influenţă şi cu acces la putere care fac tot posibilul pentru a continua să alimenteze tensiunile cu Rusia. Este un lucru alarmant”, a remarcat vice-ministrul rus de externe. „Noi ne asumăm toate circumstanţele cu un grad extrem de responsabilitate”, a mai spus Riabkov, insistând că prioritatea Rusiei este de a „evita un conflict direct între puterile nucleare”.

„Ne garantăm interesele noastre, vor exista măsuri de răspuns care acum sunt în proces de evaluare”, a menţionat el, după ce purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova declarase că răspunsul Moscovei faţă de restricţiile impuse de Lituania tranzitului către Kaliningrad „nu va avea caracter diplomatic, ci practic”.

Comisia Europeană a apreciat că aceste restricţii „nu sunt o blocadă” asupra exporturilor ruseşti

În acest timp, Comisia Europeană a apreciat că aceste restricţii „nu sunt o blocadă” asupra exporturilor ruseşti, ci inspecţii „specifice” şi „proporţionale”.

„Lituania aplică măsuri restrictive pe care Uniunea Europeană le-a impus în mod unanim Rusiei (…) în ultimele luni, ca răspuns faţă de război”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt comunitar Eric Mamer.

Aceasta „nu este o blocadă”, întrucât „furnizarea de produse esenţiale către Kaliningrad continuă fără obstacole”, Lituania efectuând controale doar „asupra exporturilor ruse specifice”, precum produsele din oţel sau materialele de construcţie, a mai motivat reprezentantul Comisiei Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS