4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis: România nu poate intra deocamdată în programul Visa Waiver

Iohannis: România nu poate intra deocamdată în programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că deocamdată România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru intrarea în programul Visa Waiver şi a subliniat că trebuie să existe o campanie de conştientizare şi o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize pentru Statele Unite ale Americii, relatează Agerpres.

Toată lumea se implică pentru aşa-numitul Visa Waiver, adică să se poată circula fără viză. Deocamdată, România nu îndeplineşte criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că, în final, dacă toţi ne străduim, vom reuşi”, a spus şeful statului, care s-a aflat în aceste zile în SUA.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat, joi, că românii stabiliţi în Statele Unite au sprijinit integrarea României în NATO prin trimiterea de scrisori către Congresul american, arătând că acest lucru ar putea să funcţioneze şi în cazul programului Visa Waiver.

Românii au susținut intrarea în NATO prin scrisori

„Credem că Visa Waiver este un moment în care (românii din SUA – n.r.) s-ar putea aduna. Ştim cu toţii că momentul care i-a făcut pe românii americani să se adune în jurul unui obiectiv a fost la sfârşitul anilor ’90, la începutul anilor 2000 pentru integrarea în NATO şi vă dau un singur exemplu: au trimis peste 160.000 de scrisori Congresului american, prin care le-au spus congresmanilor de ce este important ca România să fie parte în NATO şi cât de util ar fi acest lucru.

Credem că ar putea să funcţioneze acest lucru cu noile tehnologii – sigur că nu mai trimiţi astăzi scrisori, trimiţi e-mail-uri sau ai altfel de iniţiative, dar credem că putem face acest lucru”, a spus Muraru, după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu comunitatea de români de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, potrivit Agerpres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS