0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaMoscova nu confirmă desfăşurarea unui grup militar comun de trupe cu Belarus

Moscova nu confirmă desfăşurarea unui grup militar comun de trupe cu Belarus

Moscova a refuzat să confirme anunţul preşedintelui belarus Alexandru Lukaşenko potrivit căruia Rusia şi Belarus vor ”desfăşura un grup regional comun de trupe”, relatează CNN.

Întrebat despre afirmaţiile lui Lukaşenko, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: ”Interacţiunea în diverse domenii, inclusiv în apărare, este discutată constant în cursul contactelor bilaterale dintre Putin şi Lukaşenko”.

Tensiunile dintre Belarus şi Ucraina au crescut

În ultimele zile, tensiunile dintre Belarus şi Ucraina au crescut, Ministerul belarus de Externe acuzând Kievul că plănuieşte un atac asupra teritoriului său.

La rândul său, Ministerul ucrainean de Externe a precizat că ”această informaţie nu este adevărată”.

”Respingem categoric aceste ultime insinuări ale regimului belarus. Nu putem exclude ca această notă diplomatică să facă parte dintr-o provocare din partea Federaţiei Ruse de a incrimina în continuare Ucraina. Ucraina nu a încălcat niciodată teritorii străine. Respectăm cu stricteţe normele şi principiile fundamentale ale dreptului internaţional şi Cartei ONU”, a adăugat ministerul.

”(În) Belarus, inspecţiile militare au fost prelungite până pe 15 octombrie. De asemenea, încă o dată, spaţiul aerian din regiunile de sud ale acestei ţări rămâne închis”, a anunţat armata ucraineană în weekend.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS