Vineri, la Belgrad, a avut loc cea de-a 16-a reuniune a Comitetului Consultativ mixt UE-Serbia (JCC). Un eveniment deosebit de important, având în vedere că JCC reprezintă o platformă stabilită în cadrul instituțional al Acordului de Stabilizare și Asociere (ASA) UE-Serbia, care permite reprezentanților Uniunii Europene cât și ai societății civile sârbe să monitorizeze negocierile de aderare ale țării, să discute probleme de interes comun și să sublineze preocupările în calea Serbiei către UE.
Potrivit Vicepreședintelui CESE, Laurențiu Ploseceanu, Vicepreședinte UGIR și Președinte ARACO, printre principalele subiecte abordate în cadrul reuniunii de la Belgrad s-au aflat analiza situației actuale a relațiilor UE- Serbia și a procesului de aderare și constatările raportului Serbia-2022. Nu în ultimul rând a fost analizată situația societății civile a dialogului social, precum și a statului de drept în Serbia.
Despre provocările actuale ale relațiilor UE-Serbia, Laurențiu Plosceanu, Vicepreședintele CESE, a declarat: “Așa cum se menționează și în Declarația finală a Reuniunii de La Belgrad, au fost discutate și problemele de securitate din Serbia și din regiune.
În acest sens, JCC consideră că Serbia are un rol important de jucat în asigurarea securității, stabilității și prosperității. Prin urmare, Serbia trebuie să-și clarifice pozițiile de politică externă și să-și rezolve problemele regionale restante. Totodată, s-a solicitat atât Serbiei cât și Kosovo să colaboreze pentru a depăși antagonismul care împiedică progresul ambelor părți, în conformitate cu discuțiile din marja Consiliului European din 26 octombrie 2023. S-a subliniat clar că Serbia trebuie să adere cu adevărat la valorile și principiile UE și, prin urmare, să-și alinieze politica externă și retorica în consecință în ceea ce privește Rusia, China, Iran și alte regimuri antidemocratice.
Așa cum relevă raportul final, JCC a notat amplificarea protestelor cetățenilor din Serbia ca o manifestare a necesității unei schimbări profunde în societatea sârbă. S-a exprimat regretul pentru răspunsul autorităților sârbe la acest fenomen, răspunsul fiind considerat ca un stimul pentru creșterea în cascadă a tensiunilor. De altfel, lucru menționat în raport, JCC a luat act de nemulțumirea profundă a cetățenilor sârbi exprimată prin protestele trecute și actuale și a solicitat autorităților din Serbia să deschidă și sa promoveze canale de dialog autentice în loc de intimidări și amenințări instituționale. Relevant, în acest caz, este faptul că JCC este în totalitate de acord cu declarația CESE prin care se condamnă ferm arestarea Co-Președintelui CESE, Bosko Savkovici, subliniind că valorile fundamentale ale libertății de exprimare nu pot și nu ar trebui să fie niciodată compromise”.
Reamintim faptul că JCC este format din 18 membri, câte 9 de fiecare parte, reprezentând Comitetul Economic și Social European (CESE) și societatea civilă a CESE. Comitetul Consultativ mixt al societății civile UE-Serbia (JCC) este co-prezidat de Tasos Yiapanis, Secretarul General al Uniunii Fermierilor Panagrotkis și Bosko Savkovic, Secretar General al Asociației Sârbe a Angajatorilor.
Auto: Curierul Național