-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalProtest Corupția Ucide față de promulgarea legii care îi scapă de sancțiuni pe evazioniști de către Iohannis: „Raport de mandat: m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat”

Protest Corupția Ucide față de promulgarea legii care îi scapă de sancțiuni pe evazioniști de către Iohannis: „Raport de mandat: m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat”

Comunitatea „Corupția ucide” a organizat, sâmbătă, un protest sub forma unui flashmob, în fața Palatului Cotroceni, ca reacție la promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legii care îi scapă de sancțiuni pe evazioniști. Pentru duminică, de la ora 17.00, este anunțat un nou protest în fața Palatului Cotroceni.

„Flash mob protest la palatul Cotroceni împotriva complicității lui Iohannis care legalizează furtul din banul public până la un milion de Euro”, a anunțat „Corupția ucide”.

Persoanele participante au afișat un banner cu mesajul: „Raport de mandat: m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat. Semnat – Klaus Milion Iohannis”.

Geaca roșie a lui Iohannis

Pe banner este și o fotografie cu Klaus Iohannis îmbrăcat cu celebra geacă roșie în care era îmbrăcat, în ianuarie 2017, când e mers la protestul din Piaţa Universităţii, la care participau zeci de mii de oameni, faţă de legile privind graţierea şi codurile penale.

„Corupția ucide” a anunțat totodată organizarea unui protest la Cotroceni, duminică, de la ora 17.00, sub sloganul „S-a dat libert la furat! SOS stat eșuat”.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea Ciucă – Ciolacu care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale. Șeful statului putea să retrimită legea la Parlament pentru reexaminare. Curtea Constituțională a respins în aprilie sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, dar motivarea a fost publicată în 8 mai.

CITEȘTE ȘI: Elveția a câștigat controversata ediție Eurovision 2024

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS