5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalProteste în Venezuela față de rezultatul alegerilor electorale

Proteste în Venezuela față de rezultatul alegerilor electorale

Mii de cetățeni din Venezuela au mărşăluit sâmbătă în toată ţara sud-americană pentru a protesta faţă de rezultatul oficial al recentelor alegeri prezidenţiale. Preşedintele Nicolas Maduro le-a spus susţinătorilor săi că aproximativ 2.000 de persoane au fost arestate în timpul acestor proteste, informează Reuters.

Autoritatea electorală din Venezuela, acuzată de criticii săi că este în favoarea socialiştilor aflaţi la guvernare, l-a proclamat câştigător pe Maduro la votul de duminica trecută, anunţând luni că acesta a obţinut 51% din voturi, faţă de 46% pentru candidatul opoziţiei Edmundo Gonzalez.

Acuzații pe scară largă de fraudă. Maduro le consideră o tentativă de lovitură de stat susținută de SUA

Rezultatul oficial al alegerilor a stârnit acuzaţii pe scară largă de fraudă şi a provocat proteste. Ulterior, forţele de securitate au reprimat protestele pe care guvernul lui Maduro le-a etichetat ca fiind parte a unei tentative de lovitură de stat susţinută de SUA.

„De data aceasta nu va exista iertare”, le-a spus Maduro susţinătorilor săi, la un miting în capitala Caracas, adăugând că aproximativ 2.000 de persoane au fost reţinute pentru „delicte” în timpul protestelor. El a promis „pedeapsa maximă”.

Susţinătorii lui Maduro au insistat că apără democraţia.

Lidera opoziției a ieșit din ascunzătoare după ce scrisese că se teme pentru viața ei

Separat, susţinătorii opoziţiei au mărşăluit pentru a cere dreptate, încurajaţi de prezenţa liderei opoziţiei, Maria Corina Machado, care a ieşit sâmbătă din ascunzătoare pentru a se alătura demonstraţiilor de pe străzile din Caracas.

„Aşa cum ne-a luat mult timp să obţinem victoria electorală, acum vine o etapă pe care o parcurgem zi de zi, dar niciodată nu am fost atât de puternici ca astăzi, niciodată”, le-a transmis Machado susţinătorilor săi în Caracas, fericiţi să o vadă pe Machado, după ce ea scrisese într-un articol de opinie publicat joi în The Wall Street Journal că se ascundea şi se temea pentru viaţa ei.

În afară de Caracas, au avut loc demonstraţii în oraşe precum Valencia, Maracaibo şi San Cristobal.

Până acum, cel puţin 20 de persoane au fost ucise în protestele postelectorale, potrivit mai multor ONG-uri, între care Human Rights Watch, cu sediul în SUA.

Naţiuni precum SUA şi Argentina l-au recunoscut deja pe Gonzalez drept câştigătorul alegerilor, secretarul de stat american Antony Blinken citând joi „dovezi copleşitoare”. Costa Rica, Ecuador, Panama şi Uruguay au concluzionat vineri că Gonzalez a primit cele mai multe voturi.

Alte state, între care Rusia, China şi Cuba, l-au felicitat pe Maduro.

CITEȘTE ȘI: Vaticanul a transmis o reacție legată de controversata „Cina cea de taină” de la Olimpiadă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS