17.8 C
Craiova
vineri, 13 septembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPSD alege azi noua conducere și candidatul la prezidențiale. Discursurile la congres abundă de atacuri la adresa PNL și a lui Klaus Iohannis

PSD alege azi noua conducere și candidatul la prezidențiale. Discursurile la congres abundă de atacuri la adresa PNL și a lui Klaus Iohannis

Social-democrații își aleg sâmbătă noua conducere, dar și candidatul la prezidențiale. Liderul Marcel Ciolacu nu are niciun contracandidat pentru vreuna dintre poziții.

La Congresul PSD se vorbește nu doar despre alegerea viitorului președinte al partidului sau desemnarea candidatului social democrat la alegerile prezidențiale, ci sunt și atacuri îndreptate spre colegii din Coaliție sau către actualul și fostul președinte al României.

Simonis: Trebuie să învățăm din înfrângeri

Congresul PSD a început direct cu atacuri la adresa actualului președinte. Alfred Simonis l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru „apetența pentru lux”, precizând că aceste lucruri nu erau cunosute de români în momentul în care l-au votat pe actual șef de stat.

”Trebuie să învățăm și din aceasta victorie cum mai ales trebuie să învățăm din înfrângerile din 2009 și 2014. Știm că am evoluat, dar trebuie să îi convingem și pe români de asta. Să voteze după 20 de ani un președinte pe care îl cunosc. Românii au votat mai întâi povestea și apoi omul. Știam noi de apetența pentru lux? Pentru concedii prelungite? Avioane private? Atunci când românii au votat? Nu! A venit legenda, au crezut-o și după aceea realitatea i-a lovit crunt. Suntem diferiți de adversarii noștri, suntem mai buni decât ei”, a declarat Alfred Simonis chiar la deschiderea congresului PSD.

Lia Olguța Vasilescu: „Venirăm și noi de la Craiova”

Lia Olguta Vasilescu i-a luat la „rost” pe candidații de la alegerile prezidențiale, dar și pe foștii președinți Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

„Venirăm și noi de la Craiova, de la 240 de ciuci distanță, că așa se spune acum de când ostașul s-a apucat să borneze toate autostrăzile și să scrie bestseller-uri. M-ați întrebat dacă am adus cartea lui Ciucă al nostru, că e chiar al nostru, e din Dolj. Și le-am zis că nu a apărut nici la noi deocamdată, dar am înțeles că se toarnă un film la Hollywood și că Bruce Willis, care joacă rolul ostașului, are ceva probleme. Dar stați liniștiți că o să vedeți filmul cât de curând.

Tot din Dolj se revendică și alt candidat la prezidențiale, Geoană. Și el poate să joace un film de acțiune că știe ceva bătaie că a mai luat.

Și Simion a încercat să aibă legătură cu Craiova la alegerile locale. L-a mințit Palada că are un candidat la 3-4 procente în spatele meu. A fost la 40 și de asta nu mai calcă pe acolo.

În schimb, doamna Elena Lasconi n-a apărut la Craiova, n-avem nici Vama Vevche și nici colegi cu barbă care să cânte așa cum s-a întâmplat la Cluj, la Untold. Și din cauza asta cred că abia la Târgul de Crăciun o mai prindem.

Asta e legătură candidaților la prezidențiale cu Craiova și cu județul Dolj.

Nici Băsescu sau Iohannis nu s-au omorât să calce în judet. Băsescu venea ceva mai des, era prieten cu Antonie Solomon până s-au certat și i-au făcut dosar. Pentru Iohannis nu suntem suficienți de exotici. Ne-am gândit noi să luăm un tablou pe care să îl arunce în Dunăre niște băieți mai bronzați ca în Africa, dar la PNL nu mai sunt tablouri cu Iohannis, sunt doar cu Ciucă și alea se ridică cu macaraua”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Mesajul lui Grindeanu pentru PNL

Sorin Grindeanu i-a atacat și el dur pe liberali, pe care i-a numit pe rând albine, paraziți și impostori. Social democratul a avut și un mesaj pentru liberali, spunându-le că „disperarea de a supraviețui poate duce la uitarea esențialui și anume că saltul lor poate să fie și în gol”.

„Trebuie să ieșim din haosul care prin interese meschine unii încearcă să prăbușească România. Este atât de ușor să dărâmi, dar cel mai greu este să construiești pe baze solide, pe toate palierele. Trebuie să ieșim din paradigma unei Românii eșuate. Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostași galbeni care se visează a fi brokeri de putere în România.

Se pretind un fel de roi de harnic, albine care dau miere, dar de fapt nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora. Cel mai bine se pricep să fure munca altora. Sunt de fapt, nu albine, viespi care își fac cuibul în casele altora și încearcă să îi alunge pe locuitorii de drept.

Așa-zișii ostași care vor să ne facă că credem că sunt apostolici și scriitori de succes. În realitate sunt doar niște impostori, specializații în politici parazitare ca orice paraziți încearcă să ucidă încet, nemilos, cu viclenie gazda care i-a ținut în viață. Ei vor doar prin niște tumbe politice să găsească un alt organism pe care să îl paraziteze Le transmit atât, disperarea de a supraviețui poate duce la uitarea esențialui și anume că saltul lor poate să fie și în gol”, a declarat Sorin Grindeanu la congresul PSD.

Paul Stănescu vrea premier pe patru ani și îl vede pe Ciolacu în turul doi

Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat, înaintea Congresului de sâmbătă al partidului, că e de părere că Marcel Ciolacu va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Social-democratul a mai spus că PSD dorește să continue coaliția cu PNL, însă consideră că premierul ar trebui să fie numit patru ani, ca să aibă timp să desfășoare un program care să dezvolte România.

„Nu cred că rotirile astea sunt bune. A fost un caz, o situație de excepție, una excepțională”, a mai spus el. Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, înaintea Congresului de sămbătă al partidului, că trebuie să existe o discuție serioasă despre regionalizare, precum și despre modificarea Constituției, deoarece Legea fundamentală are „anumite minusuri” și există un „vid constituțional”. El a mai spus că, după 20 de ani de președinți de dreapta este momentul unui șef de stat de stânga.

Citește și: Un tânăr aflat în vacanță s-a înecat la Barajul Zetea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS