Statele Unite ale Americii au blocat miercuri, încă o dată, în Consiliul de Securitate al ONU, adoptarea unei rezoluţii ce chema la o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza, transmit dpa şi Reuters.
Adjunctul ambasadorului SUA la ONU, Robert Wood, s-a opus prin veto miercuri adoptării rezoluţiei. Toate celelalte state membre ale Consiliul de Securitate au votat favorabil, scrie Agerpres.
Textul, care fusese prezentat de toţi cei zece membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, cerea o „încetare a focului imediată, necondiţionată şi permanentă” şi, separat, eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza.
După săptămâni de negocieri şi modificări la cererea SUA, s-au menţinut dezacorduri în ce priveşte textul final.
Înaintea votului, un oficial american de rang înalt le-a declarat reporterilor, sub rezerva anonimatului, că SUA vor susţine doar o rezoluţie care cere în mod explicit eliberarea imediată a ostaticilor ca parte a unei încetări a focului.
Citește şi: Femeia dată dispărută, găsită moartă pe un câmp