Ministerul Familiei va fi comasat cu Ministerul Muncii, iar Ministerul Energiei cu cel al Economiei în viitorul guvern, au stabilit liderii PSD, PNL, USR și UDMR la discuțiile de coaliție, potrivit surselor consultate de G4Media. Partidele au mai decis ca următorul guvern să stabilează data alegerilor prezidențiale. Încă sunt discuții despre înghețarea pensiilor și salariilor de bugetari în 2025 pentru a salva bugetul.
Cele patru partide, plus minoritățile naționale, au convenit să facă majoritate parlamentară, un guvern comun și un candidat comun la prezidențiale.
Până la acest moment, liderii nu au discutat nume de candidați pentru guvern și alegeri și nici alocarea ministerelor pentru fiecare partid. PSD și-ar dori să aibă 7 ministere, urmând ca PNL să aibă 4, USR – 3 și UDMR – 2 ministere.
În acest moment, echipele negociază programul de guvernare.
Liderii discută și despre înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor, una dintre soluții fiind ca o ordonanță de urgență în acest sens să fie dată de guvernul Ciolacu. Nu e clar dacă premierul PSD va fi de acord să ia el măsura impopulară sau o va lăsa pentru noul guvern de coaliție.
De asemenea, în viitorul guvern nu va mai exista vicepremier fără portofoliu.
Citeşte şi: Trei bărbaţi, urmăriţi de poliţişti după ce au refuzat să oprească maşina