1.2 C
Craiova
joi, 13 februarie, 2025
Știri de ultima orăPoliticaTraian Băsescu: Vladimir Putin dorește să negocieze cu Trump nu doar soarta Ucrainei, ci și influența în spațiul ex-comunist

Traian Băsescu: Vladimir Putin dorește să negocieze cu Trump nu doar soarta Ucrainei, ci și influența în spațiul ex-comunist

Traian Băsescu a afirmat, miercuri, la Digi24, că la Casa Albă avem, din păcate, „un agent imobiliar”. Fostul șef al statului a adăugat că Donald Trump „se uită la teritorii și vrea să le înșface” și are o abordare care se apropie foarte mult de cea a lui Vladimir Putin. El a mai precizat că România are nevoie de o politică externă puternică și un președinte la fel de puternic, în contextul actual de securitate.

Acesta a mai spus că e nevoie de o recredibilizare imediată a României, „pentru că sunt momente extrem de fluide în politica externă”.

„Vedem că, în momentul de față, avem trei mari puteri nucleare, Statele Unite, Federația Rusă și China, care toate au dorințe de extinderi teritoriale. Vedem că războiul din Ucraina nu se încheie în 24 de ore, ci urmează să se discute în ce condiții se poate încheia acest război. Avem nevoie de o Românie cu o politică externă și cu un președinte extrem de puternic și care știe ce vrea”, a declarat Traian Băsescu, miercuri pentru Digi24.

Fostul președinte a avertizat că există riscul „să ne trezim cu alte trăznăi”, întrucât Vladimir Putin nu dorește să negocieze cu Statele Unite doar soarta Ucrainei, ci și influența în spațiul ex-comunist.

„Tebuie să știm ce gândește America despre regiune. Pentru mine, președintele SUA este deocamdată un geambaș de terenuri. Vrea Groenlanda, vrea Canada, vrea Fâșia Gaza să contruiască niște hoteluri și să facă turism. Este un om care crede că banul rezolvă tot”, a precizat Traian Băsescu despre Donald Trump.

Donald Trump „se uită la teritorii și vrea să le înșface“

România trebuie să se asigure că SUA își menține sprijinul pentru țările din regiunea noastră, a adăugat el.

„Din păcate, la Casa Albă avem un agent imobiliar. Nu știu cât succes va avea: dacă va anexa Canada, dacă va câștiga Groenlanda, nu știu dacă va primi Canalul Panama, dar este sigur că este un moment critic și trebuie să-i spunem ce-i cu regiunea Mării Negre, pentru că altfel ne apropiem de o abordare a Americii care se apropie foarte mult de cea a lui Putin. Se uită la teritorii și vrea să le înșface. Este extrem de dificil și diplomația românească trebuie să fie foarte agresivă în a clarifica lucrurile pentru că România, în relația bilaterală cu SUA, are baza de la Kogălniceanu pentru pușcașii marini, bazele aeriene, iar noi nu știm ce are Trump în cap”, a mai afirmat Băsescu.

„Problema zero este securitatea României“

Dacă Statele Unite se retrag din Europa, continentul va rămâne expusă unei Federații Ruse agresive, întrucât UE are nevoie de câțiva ani pentru a-și pune la punct apărarea proprie, mai spune fostul șef al statului.

„Dincolo de orice mare curiozitate legată de anularea alegerilor, pe care o am și eu, problema zero este securitatea României, pentru că o Americă care se retrage din anagajamentele de securitate lasă o Europă nepregătită să facă față unor confruntări cu Rusia”, a concluzionat Băsescu.

Citește şi: Un bărbat a furat un laptop din cabinetul unui psiholog din Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS