0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaAlegeri în landuri din fosta Germanie de Est : extrema dreaptă nu a învins,dar și-a mărit considerabil scorurile

Alegeri în landuri din fosta Germanie de Est : extrema dreaptă nu a învins,dar și-a mărit considerabil scorurile


La alegerile regionale de duminică, extrema dreaptă(AfD) și-a triplat scorul în Saxonia și aproape și l-a dublat pe cel de acum cinci ani în Brandeburg. Alaternativa pentru Germania(AfD) a devenit a doua formațiune politică importantă în cele două regiuni, după UCD în Saxonia și după SPD în Brandeburg.

Maria Capitaine(corespondența din Strasbourg)

Președintele creștin-democrat actual, Michael Kretschmer,în Saxonia, și omologul sau social-democrat Dietmar Woidke în Brandeburg au reușit să se mențină pe primele locuri ca număr de voturi. Toate comentariile analiștilor politici de dinaintea scrutinului anunțau « un test foarte complicat pentru Angela Merkel », în condițiile popularitătii tot mai mari de care se bucură, în această parte a tării, Alternativă pentru Germania.Creșterea puternică a influenței extremei drepte la alegerile de duminică în cele două landuri pune în pericol fragila coaliție a Angelei Merkel, chiar dacă nu a ajuns decât pe poziția a două în privință numărului de voturi. Și era de așteptat, spun comentatorii politici berlinezi.

AfD a depășit 20% din voturi atât în Saxonia cât și în Brandeburg, două regiuni ale fostei Germanii comuniste. În urmă cu zece ani,AfD nu există, iar în urmă cu 5 ani obținea deja 10% din sufragii. Ce demonstrează această evoluție ? Analiști politici locali spun că este evident faptul că, la 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, scorul AfD confirmă existența în continuare a unei discrepanțe politice și culturale persistente între cele două Germanii. Ea arată de asemenea că politica de primire a valului de migranți de către guvernul de coaliție al Cancelarei Merkel a favorizat apariția și înflorirea acestui partid de dextrema dreaptă în landurile unde au sosit cei mai mulți imigranți.

Rezultatele concrete ale scrutinului

Potrivit primelor estimări, AfD a obținut 22,5 % din voturile exprimate în Brandeburg, landul ce înconjoară Berlinul, cunoscut ca bastion social-democrat(față da 12,2% în 2014). Extremă dreaptă urcă în Saxonia până la 27,5% din voturi, față de 9,7% în 2014. Sunt cifre edificatoare dar nu permit încă decrosarea primei poziții care să-i permită guvernarea landurilor respective. « Nu suntem încă forța cea mai puternică, ne mai lipsește ceva și acum începem din nou munca », a declarat unul din liderii AfD, Alexander Gauland. El anunță începerea ofensivei într-un alt land, Turingia, tot o regiune a fostei RD., unde urmează să aibă loc alegeri la 27 octombrie.

În ciuda unui recul de la 39% la 32% din voturi, conservatorii UCD au devansat totuși AfD în Saxonia cu 5 procente. În Brandeburg, social-democrații au rezstat mai bine decât se așteptau presiunilor AfD, obținând 27,5% din voturi. Cel de-al doilea partid la nivel național, Verzii, care se aștepta la un scor de cel puțin 15% , au primit doar 9% atât în Saxonia cât și în Brandeburg. Interesant pentru analiștii politici este faptul că Die Linke, partidul ștăngii radicale, a pierdut duminică aproape 8 procente față de 2014. Există păreri potrivit cărora aceste opt procente au mers la extremă dreaptă.

Cauzele profunde ale rezultatelor scrutinului din Saxonia și Brandenburg

« În ciuda rezultatelor noastre în lupta împotriva șomajului și a dinamismului în orașele noastre, noi nu rezistăm sentimentului de declasare și al ostilității față de imigrație existent în rândul claselor populare », constată, cu dezamăgire, un lider al Dreptei creștin-democrate. « O parte a populației are sentimentul că statul se ocupă mai mult de imigranți decât de soartă propriilor cetățeni », a adăugat el. Conform unui sondaj realizat de canalul de televiziune ARD, mai bine de un alegător din doi(54% în Saxonia și 51%in Brandeburg) crede că locuitorii din estul Germaniei reunificate sunt tratați ca « cetățeni de categoria a doua ». Exact de ceea ce a avut nevoie extrema dreaptă AfD pentru a-și mări influența, în special în fostele bastioane industriale ale fostei RDA.

O lovitură pentru Angela Merkel

Aceste scrutinuri regionale constitue, în mod decisiv, palme date dnei Cancelar aflată la capătul parcursului sau politic, dar la fel de mult pentru coaliția sa fragilă cu social-democrații la guvernarea țării. Ea nu explodează deocamdată, spun comentatori nu doar germani, deoarece fiecare dintre parteneri și-au păstrat, în scrutinul de duminică, majoritatea în landurile în care guvernează. Numai că, destui comentatori ai presei germane consideră că victoria UCD în Saxonia și a SPD în Brandeburg « a salvat doar aparențele și nimic altceva … Căci, iremediabil, extrema dreaptă se apropie tot mai mult de victoria finală. Alegeri după alegeri, ea smulge din voturile celorlalți, zdruncinând chiar și fundamentul social-democraților în această parte a Germaniei ». AfD este convinsă ca « nu îi este departe ziua victoriei, spun membri ai mișcării, « întrucât, iată, italienii, ungurii sau brazilienii au învins ».

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS