Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie, preferabil cu un acord, a declarat luni ministrul de externe, Sajid Javid, potrivt Reuters.
”Sperăm că vom ieși cu un acord. Dacă nu putem încheia o înțelegere, cred că este important să plecăm orice ar fi și să ieșim fără un acord. Nu este varianta perfectă, dar este normal să plecăm pe 31 octombrie”, a spus oficialul britanic.
Javid a refuzat în mod repetat să explice cum guvernul ar putea să realizeze Brexitul dacă nu are un acord, ținând cont că există o lege care îl obligă pe premier să amâne ieșirea din UE în acest fel.
”Bineînțeles, legislația adoptată de parlament a face situația mai dificilă, dar noi am spus clar că politica noastră este clar aceeași, vom pleca pe 31 octombrie”, a declarat Javid.