5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaAmbasadorii UE discută termenul până la care vor acorda o nouă amânare pentru Brexit

Ambasadorii UE discută termenul până la care vor acorda o nouă amânare pentru Brexit

Ambasadorii UE s-au reunit vineri pentru a discuta termenul până la care statele membre vor acorda o nouă amânare a Brexit-ului, în timp ce tensiunile din Parlamentul de la Londra continuă. Parlamentarii britanici analizează planul premierului Boris Johnson de a declanșa alegerile anticipate pe data de 12 decembrie.

Majoritatea statelor UE sunt de acord cu o nouă amânare de trei luni

Astfel, majoritatea statelor UE sunt de acord cu o nouă amânare de trei luni (până la 31 ianuarie), cu opțiunea ca „divorțul” să se finalizeze mai devreme în cazul în care Parlamentul de la Londra adoptă legislația Brexit în acest interval.

Când va fi discutată decizia liderilor UE în privinţa răgazului oferit Londrei

Decizia liderilor UE în privinţa răgazului pe care îl vor oferi Londrei a fost discutat în cadrul unei ședințe cu ușile închise care s-a desfășurat vineri dimineața. În cazul în care se va lua o decizie, este posibil ca luni să fie convocat un summit extraordinar al liderilor UE pentru aprobarea acestei extinderi.

Franța pare a fi singura care ar dori o extindere mai scurtă a termenului de 31 octombrie, potrivit BBC News.

Discuțiile de la nivelul Uniunii Europene au loc în contextul în care premierul britanic Boris Johnson le-a promis parlamentarilor că le va acorda mai mult răgaz, dacă aprobă declanșarea alegerilor anticipate la 12 decembrie.

Cu ce propunere va veni guvernul luni

Guvernul a precizat că va veni luni cu propunerea ca Parlamentul să voteze anticipatele dacă UE oferă Regatului Unit o amânare până la sfârșitul lunii ianuarie. Liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, a precizat joi seara că partidul său, va vota pentru anticipate. Însă, cu condiţia dacă Johnson exclude cu totul varianta unei ieșiri haotice din blocul comunitar, fără niciun acord.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS