-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaCE: Se va crea prima rezervă rescEU de echipamente medicale

CE: Se va crea prima rezervă rescEU de echipamente medicale

Comisia Europeană a decis să creeze o rezervă strategică rescEU de echipamente medicale, cum ar fi ventilatoarele și măștile de protecție, pentru a ajuta țările UE în contextul pandemiei de COVID-19.

Rezerva va include echipamente medicale precum:

  • echipamente medicale de terapie intensivă, cum ar fi ventilatoarele;
  • echipamente individuale de protecție, cum ar fi măștile reutilizabile;
  • vaccinuri și tratamente;
  • materiale de laborator.

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat: „UE ia măsuri pentru a le furniza statelor membre mai multe echipamente. Instituim o rezervă rescEU pentru a obține rapid materialele necesare pentru combaterea coronavirusului. Aceasta va fi utilizată pentru a sprijini statele membre care se confruntă cu o penurie de echipamente necesare pentru tratarea pacienților infectați, pentru a proteja lucrătorii din domeniul sănătății și pentru a contribui la încetinirea răspândirii virusului. Intenționăm să trecem de îndată la acțiune.”

Cum funcționează rezerva rescEU

  • Rezerva va fi găzduită de unul sau mai multe state membre. Statul gazdă va fi responsabil cu achiziționarea echipamentelor.
  • Comisia va finanța 90 % din rezervă. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență va gestiona distribuția echipamentelor, pentru a se asigura că acestea ajung acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.
  • Bugetul UE inițial al rezervei este de 50 de milioane EUR, din care 40 de milioane EUR fac obiectul aprobării de către autoritățile bugetare.

În plus, în conformitate cu Acordul privind achizițiile publice comune, statele membre sunt în curs de achiziționare a echipamentelor de protecție individuală, a ventilatoarelor pentru respirație asistată și a articolelor necesare pentru testele de depistare a coronavirusului. Această abordare coordonată le conferă statelor membre o poziție puternică atunci când negociază cu industria în ceea ce privește disponibilitatea și prețul produselor medicale.

Etapele următoare

Măsura va intra în vigoare vineri, 20 martie. Începând de la această dată, un stat membru care dorește să găzduiască rezervele rescEU poate solicita un grant direct din partea Comisiei Europene. Grantul direct acoperă 90 % din costurile rezervei, în timp ce restul de 10 % sunt suportate de statul membru.

Context

rescEU face parte din mecanismul de protecție civilă al UE, care consolidează cooperarea dintre statele participante în domeniul protecției civile, în vederea îmbunătățirii prevenirii dezastrelor, pregătirii în vederea acestora și răspunsului la acestea. Propunerea actualizează rezerva de active a mecanismului de protecție civilă al UE rescEU, care include deja avioane și elicoptere pentru stingerea incendiilor. Prin intermediul mecanismului, Comisia Europeană joacă un rol-cheie în coordonarea răspunsului la dezastre în Europa și dincolo de granițele acesteia.

Atunci când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului.

În momentul de față, la mecanism participă toate statele membre ale UE, precum și Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia. De la crearea sa în 2001, mecanismul de protecție civilă al UE a răspuns la peste 330 de cereri de asistență pe teritoriul UE și în afara acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS