-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaPartidul fondat de Maia Sandu, peste 55% din voturi

Partidul fondat de Maia Sandu, peste 55% din voturi

Potrivit datelor sondajului telefonic realizat de Comunitatea WatchDog.MD şi Institutul de Politici Publice, PAS, partidul condus de Maia Sandu, a obţinut 55,1% dintre voturi, Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor – 24%, Partidul Şor 8,1%, iar Blocul electoral al lui Renato Usatîi 4,4%.

Sondajul a fost realizat doar în Republica Moldova şi nu cuprinde date din diaspora sau din regiunea transnistreană. Datele au fost colectate între orele 12.00 şi 20.00, iar rezultatele finale vor fi prezentate la ora 22.00.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exercitat dreptul la vot în prima parte a zilei. Ea a declarat că alegerile parlamentare nu mai sunt despre puterea politicienilor, ci despre puterea oamenilor.

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Doron, a afirmat, duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, că cetăţenii participă activ la acest scrutin pentru că au înţeles cât de mult contează voturile lor. „Vă îndemn să-i votăm pe cei care au grijă de Republica Moldova”, a transmis Dodon. În străinătate, sute de moldoveni au stat la cozi pentru a vota.

Pentru a fi considerate valabile, la alegeri trebuie să participe nu mai puţin de o treime din numărul total al alegătorilor, potrivit alegeri.md. Comisia Electorală Centrală a anunţat că sunt 3.282.837 de cetăţeni cu drept de vot.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS